Să vedeți cum arată bagajul lui Smiley și Gina Pistol, în vacanța de vis unde și-au dus fetița. Cei doi își țin încă departe de ochii lumii copila, dar dezvăluie tot felul de detalii picante despre viața lor cea nouă, în trei. Ei le-au oferit totuși fanilor imagini din vacanța pe care o petrec, zilele acestea. Cele două vedete și-au dus fetița la munte, la aer curat.
Ei au ales o locație cu pădure pentru scurta lor vacanță. Smiley a ales pentru fetele lui o cabană situată în pădure, pe Valea Avrigului, în județul Sibiu. Gazdele oferă condiții de cazare de lux, precum și câteva experiențe culinare de excepție, pregătite la o sobă cu lemne în aer liber. Gina a postat mai multe imagini pe contul său de Instagram din vacanța superbă în care a ajuns.
Cum arată bagajul lui Smiley și Gina Pistol
Gina Pistol a fost cea mai „darnică” cu fanii ei. Liniștea și bucuria i se citesc pe chip din imaginile pe care le-a postat, la malul unei ape curgătoare. În plus, locația unde se află e „o mare” de verde, așa cum a mai arătat vedeta într-o postare pe InstaStory.
Gina a dezvăluit însă și cum arată bagajul cu care au plecat în vacanță. Părinți responsabili, au umplut gențile cu haine de schimb pentru micuța lor Josephine. „Bagaj 80% ea și restul noi. Vorba lui Andrei: două tricouri ne ajung”, a dezvăluit frumoasa blondină.
De când au devenit părinți, viața lui Smiley și a Ginei Pistol s-a schimbat radical. „Pentru noi, copilul e o minune”, spune Smiley. Artistul a mărturisit că fetița nu a fost planificată: tot ce știau cei doi era că Gina nu prea avea șanse să mai rămână însărcinată. Prezentatoarea Chefi la cuțite a împlinit 40 de ani.
Sursa foto: Instagram
Marele concurs Harry Potter. Cât de vrăjitor ești?
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook