Sezonul 8 al emisiunii „Chefi la cuțite” a fost unul cu adevărat spectaculos, din toate punctele de vedere. Am văzut rețete delicioase, concurenți talentați și numeroase bătălii culinare palpitante. Finala emisiunii „Chefi la cuțite” 2020, sezonul 8, are loc marți, 15 decembrie, la Antena 1.
”Cuțitul de aur” al lui Cătălin Scărlătescu a rămas în concurs
Sute de concurenți s-au înscris la preselecții și zeci dintre ei au fost selectați ca să participe la etapa degustărilor pe nevăzute.
Cristian Boca, un tânăr bucătar din Aiud, care locuiește în Marea Britanie, este cuțitul de aur al lui Cătălin Scărlătescu în emisiunea ”Chef la cuțite”. Cristian Boca are 25 de ani, este de meserie bucătar și a venit la emisiunea „Chefi la cuțite” cu un preparat spectaculos. Surpriza cea mare a fost atunci când tânărul a primit cuțitul de aur din partea lui Cătălin Scărlătescu.
Pentru a-i impresiona pe Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, tânărul a decis să pregătească la „Chefi la cuțite” un ceviche de Saint Jacques cu piure de țelină, ulei verde și perle de soia.
Tânărul a gătit extrem de atent mâncarea aleasă și s-a folosit inclusiv de secretele bucătăriei moleculare, pentru a obține texturi deosebite, surprinzătoare.
Cristian Boca a lucrat în restaurantul celebrului Jamie Oliver
Cristian Boca și-a dat demisia din restaurantul din Nottingham în care lucra, doar pentru a participa la emisiune.
Cristian Boca este bucătar de cinci ani. A făcut cursuri imediat după ce a terminat liceul, apoi a plecat în Marea Britanie. A avut noroc la Londra, acolo unde a avut șansa să lucreze in restaurantul celebrului bucătar Jamie Oliver, dar și într-un restaurant care avea o stea Michelin. A renunțat apoi la Capitala Marii Britanii.
Și-a dorit o viață mai puțin agitată, așa că s-a angajat într-un restaurant dintr-un oraș mic și liniștit. A ajuns în Nottingham, dar a demisionat pentru a-și îndeplini alt vis: participarea la Chefi la Cutite de la Antena 1. A avut ocazia să gătească pentru numeroase vedete, însă bucuria cea mai mare o are când gătește pentru cei dragi.
„Am avut șansa să gătesc pentru celebrități precum Ellie Goulding, Chris Hemsworth și mulți alții, dar asta pentru mine nu era o realizare foarte mare. Mie îmi plac lucrurile simple, îmi place să fiu acasă și să gătesc pentru bunici, pentru ai mei, mi se pare o realizare mai mare. Pentru mine familia este foarte importantă. Am petrecut mult timp foarte departe de ei, meseria asta cere multe sacrificii. Am venit în România special pentru Chefi la cuțite”, a dezvăluit Cristian Boca.
Alegeri 2020. De ce Ion Iliescu nu merge azi la votare?
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook