Simona Ionescu / Redactor Șef

Dan Puican, primul soț al regretatei Stela Popescu, a murit la mănăstire

Dan Puican, primul soț al regretatei Stela Popescu, a murit la mănăstire
Românii au fost impresionați de dragostea pe care i-a purtat-o toată viața fostei sale soții, Stela Popescu. El s-a ocupat de pomenirea celebrei și îndrăgite actrițe. Au fost prieteni pe viață. Iată că și el s-a stins, la vârsta de 88 de ani.

Regizorul Dan Puican a murit la vârsta de 88 de ani. Se afla Sâmbăta de Sus, acolo unde voia să participe la Sărbătoarea de Sfânta Maria.

Dan Puican, primul soț al regretatei Stela Popescu, a murit

Regizorul Dan Puican a murit, la vârsta de 88 de ani. A fost primul soț al regretatei actrițe Stela Popescu. El se dusese la mânăstirea Sâmbăta de Sus, acolo unde voia să participe la Sărbătoarea de Sfânta Maria.

Dan Puican și Stela Popescu au fost căsătoriți în perioada 1960 – 1969. „Dan Puican a avut nu numai calitatea de soț al Stelei Popescu, a fost unul dintre cei mai mari prieteni ai artiștilor români”, a spus actorul Alexandru Arșinel la Antena 3.

Născut pe 6 martie 1933, la Oltenița, Dan Puican a activat ca actor și regizor la Radiodifuziunea Română. S-a făcut repede cunoscut pentru activitatea sa în domeniul teatrului radiofonic, unde a regizat peste 1000 de piese de teatru. A lucrat cu nume legendare ale actoriei românești.

Dan Puican a fost primul soț al actriței Stela Popescu

Dan Puican s-a recăsătorit cu o doamnă doctor tandră, care i-a înțeles și respectat marea dragoste pentru Stela Popescu. Au format o familie frumoasă după ce i-a dăruit o floare de băiat, azi regizor la TVR.

Deşi era pensionar, Dan Puican nu s-a liniştit nici după ce împlinise 80 de ani. A colaborat în continuare, încă niște ani, cu Radioul, făcând singur rost de finanţare, dar dorind să înregistreze în arhiva radioului operele clasice în noi distribuţii.

Regizorul a vorbit mult despre fosta sa soție, Stela Popescu, după dispariția ei în urma unei comoții cerebrale.

„Nu ne-am mai înțeles, dar am rămas prieteni, venea la noi acasă, la masă, râdeam împreună”, a povestit Dan Puican.

„Au trecut deja trei ani de la decesul Stelei, pe care am iubit-o și am îndrăgit-o mereu. Îmi este dor de ea, chiar dacă noi ne-am despărțit, în tinerețe. Nu ne-am mai înțeles, dar am rămas prieteni, venea la noi acasă, la masă, râdeam împreună. Nu am ascuns asta niciodată. Nu am mai fost la cimitir la Stela pentru că este foarte departe, însă soția mea a împărțit niște pachete, la trei ani de la moartea ei, de pomană.

Asta facem în fiecare an. Acum, cu pandemia asta, nu mai are timp lumea să se gândească la artă, la teatru”, spunea regizorul Dan Puican.

Stela Popescu a decedat la data de 23 noiembrie 2017.

„Cu câteva zile înainte de decesul ei, survenit pe 23 noiembrie 2017, eu și soția mea o invitasem pe Stela la un pahar de vin. Ne întâlneam adesea, la noi acasă, ca să mai stăm la povești. Am visat-o pe Stela acum o lună. Se făcea că eram împreună în deplasări, unde mai mergeam împreună. A fost doar un vis, știu că Stela nu o să se mai întoarcă”, mai declara Dan Puican pentru impact.ro.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre