„Chiar dacă a fost favorit, din nefericire, sportivul a pierdut ritmul pe ultimii 50 de metri, fiind depășit de trei adversari. După ce a văzut că au existat mulți care l-au criticat pentru acest eșec, Dana Budeanu a sărit în apărarea tânărului.
Miercuri, David Popovici i-a făcut din nou mândri pe români, după ce s-a calificat în semifinalele probei de 100 de metri liber, la Campionatul Mondial de nataţie de la Fukuoka. Finala de la 100 m liber va avea loc joi, de la ora 14:21. David are al cincilea timp dintre cei calificați în ultimul act.
„David Popovici n-a avut nici un eșec”
După ce mai multe persoane l-au luat peste picior pe David Popovici, creatoarea de modă Dana Budeanu i-a luat imediat apărarea și i-a pus la pământ pe cei care au vorbit prea mult, numindu-i niște „nimeni”. „David Popovici n-a avut niciun eșec! E un campion absolut, voi? A, tot nimeni! Culcați-vă!”, a transmis Dana Budeanu pe pagina sa de socializare.
„Noi n-am făcut nimic pentru tine, ci doar ne am complăcut în mizeria…”
Și nu e prima dată când Dana Budeanu a fost de partea lui David Popovici, afirmând că îl admiră pentru talentul și ambiția pe care i-a dat-o Dumnezeu. „Cei care astăzi se agață cu câte o poză sau premiu de un înger care şi-a crescut aripile singur…
Sunt aceia care au îngropat România, sportul românesc, generații de copii, credința în Dumnezeu, identitatea națională! Noi nu te merităm, David! Părinţii tai, da! Antrenorul tău, da! Noi n-am făcut nimic pentru tine, ci doar ne am complăcut în mizeria ce astăzi a înghițit tot ceea ce e pur şi sfânt într-o ţară: copiii!
„Mulțumesc că am plâns”
Mulțumim ca ești un exemplu pentru alți copii, alți copii care vor să creadă că vor reuși siguri! Mulțumesc că am plâns, simțind emoția părintelui ce visează ca puiul său să fie fericit! Să fii fericit… campion al sufletelor noastre!”, a spus în trecut Dana Budeanu.
„Am dat cât am mai putut”
La rândul său, David Popovici a dat o declarație după ce a ieșit pe locul patru, menționând că nu e ceva ce l-a surprins prea mult.
„Da, nimănui îi place să piardă. N-o să zic, să mint, că mi-ar fi plăcut să câștig, dar sunt ok, adică primele trei lungimi de bazin cred că au fost superbune și pur și simplu nu am mai putut pe ultima. Adică am dat cât am mai putut.
Se întâmplă și imediat cum am ajuns în capăt am corelat această senzație cu cât am reușit să ne pregătim, cum am reuşit ne pregătim. E totuși normal, adică nu e ceva care m-a surprins extraordinar de tare. Și ăsta-i sportul, uneori câștigi, uneori iei locul patru, uneori iei locul patru la două sutimi, cum am luat la Olimpiadă, și am avut foarte multe de învățat de atunci, cum o să am și de acum”, a declarat, la finalul cursei, David Popovici, pentru Radio România Actualități.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook