Simona Ionescu / Redactor Șef

Dani Oțil mai are tatuat numele Mihaelei Rădulescu pe piele? „Mi-a oferit cei mai frumoşi ani”

Dani Oțil mai are tatuat numele Mihaelei Rădulescu pe piele? „Mi-a oferit cei mai frumoşi ani”
Indiferent ce au spus unii și alții, Dani Oțil și Mihaela Rădulescu s-au iubit mult. Iar diva a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i fi alături prezentatorului cu orice a avut nevoie.

În ultima perioadă, s-au tot petrecut divorțuri sau despărțiri în cupluri celebre, care în perioada bună și-au tatuat pe diverse părți ale corpului fie numele „sufletului pereche”, fie chipul, fie simboluri alese împreună. Două dintre ele sunt Dani Oțil cu Mihaela Rădulescu și Anamaria Prodan cu Laurențiu Reghcampf.

Chiar dacă s-au despărțire și fiecare și-a refăcut viața cu altcineva, Dani Oțil îi păstrează o amintire frumoasă. Ea a fost femeia care l-a învățat să trăiască frumos, să iubească cu pasiune și să vadă viața cu alți ochi.

„Doare tare neîmplinirea noastră, dar mă mai pansez cu fericirea ei. A avut norocul să fie prima. Soarta şi-a întors privirea, în sfârşit, şi către ea. Merită din plin. Mi-a oferit cei mai frumoşi ani. A renunţat la mai multe lucruri decât vă imaginaţi ca să îmi fie lipită. Şi mi-a fost. Rămân cu numele ei tatuat pe căptuşeala pielii. Rămân cu cele mai frumoase vacanţe”, a mărturisit Dani Oțil, la ceva timp după ce a anunțat oficial despărțirea.

Dani și Gabriela Oțil fprmează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz

Oare, după ce s-a însurat și e atât de îndrăgostit de soția sa Gabriela, Dani și-a șters tatuajul de pe „căptușala pielii”? Spre deosebire de alții, el n-a mai spus nimic despre asta.

A început relația de iubire când Mihaela era căsătorită

Șase ani s-au iubit cu patimă și mulți au fost cei care au crezut că Dani Oțil o va duce în fața altarului. Dani și Mihaela și-au început povestea în 2008, înainte ca diva să divorțeze, iar în toamna aceluiași an au recunoscut că sunt un cuplu. Mihaela ieșea dintr-o căsnicie cu Elan Schwartzenberg, iar Dani părea să fie bărbatul de care avea mare nevoie în acel moment.

Ea rămâne femeia care l-a făcut bărbat pe Dani Oțil

Dani Oțil nu a vrut să se transforme în victima iubirii

Dani a fost foarte sincer cu fanii săi și le-a împărtășit de multe ori stările prin care trecea. Și mult timp după ce Mihaela a hotărât că se mută definitiv la Monaco, nu și-a ascuns regretul după dragostea pierdută.

Când s-au despărțit, n-au făcut-o pentru că nu se mai iubeau, pentru că aveau ceva să-și reproșeze. Ci pentru că destinul a fost cel care a decis pentru ei. Dani Oțil a recunoscut ruperea definitivă a cuplului printr-un mesaj tulburător pe rețelele de socializare.

„Eu şi Mihaela suntem bine. Noi nu mai formăm un cuplu de ceva vreme – deci… nu avea cum să plece cu altul de acasă şi nici cum să-mi dea papucii. Oricât mi-ar folosi în ochii viitoarelor «pretendente» imaginea de victimă, am să o contrazic din start”.

Dani și Răzvan, la emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”, în 2010, împreună cu asistenta lor Daniela Crudu

„Ne-am declarat învinși de destin”

Dani Oțil a fost foarte sincer față de fanii săi și a declarat public ce s-a întâmplat cu el și Mihaela.

„Nu ne-am despărţit nici la Măruţă, nici la Gherghe, nici la Capatos. Nu ne-am despărţit cu uşi trântite sau cu farfurii sparte. Ne-am uitat ochi în ochi şi ne-am declarat învinşi de un destin, care şi-a chemat în ultimii ani în ajutor prea mulţi factori. A fost o luptă grea şi nedreaptă, încă de la început. Dar asta se întâmpla cu vreme multă în urmă”, a spus realizatorul emisiunii matinale de la Antena 1.

„Femeia care îmi va purta inelul pe deget sau copiii în pântece va avea de ce să îi mulţumească”

„Rămân cu cele mai intense trăiri. După şase ani lângă «doamna mea» arăt altfel… vorbesc, călătoresc, ajut, mă implic, muncesc altfel… M-a făcut alt om, dar mai important, alt bărbat. Femeia care îmi va purta inelul pe deget sau copiii în pântece va avea de ce să îi mulţumească. Uite de asta, prima invitaţie la nunta mea (cu cine s-o califica), e scrisă în alb, pe numele Mihaelei. Eu am sărit acum mult timp din stratosferă, fără costum şi fără antrenament …când mi-a spus Mihaela primul «Te iubesc!»”, a spus atunci Dani Oțil.

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au renunțat la tatuajele de cuplu

 

Și Anamaria Prodan și Reghe și-au șters tatuajele

După ce s-a despărțit de Laurențiu Reghecampf multă vreme, Anamaria Prodan și-a păstrat tatuajul cu „soarele ei”. Poate că spera într-o împăcare, dar cum n-a fost să fie, a recurs să-l șteargă. Și-a acoperit tatuajul și amintirile cu bărbatul pe care l-a adorat cu un altul cu trandafiri.

Și Reghecampf avea tatuat pe braț numele fostei soții, dar de când a intrat în relație cu Corina Caciuc, și-a făcut mai multe tatuaje peste. Pe Anamaria Prodan n-o mai poartă nici pe piele, nici în suflet…

Cum se șterge un tatuaj

Indiferent unde a fost făcut tatuajul permanent, pe gât, umeri, brațe sau alte părți ale corpului, laserul șterge urmele trecutului. Cele mai cunoscute tipuri de lasere sunt: laserul cu rubin, laser Alexandrite, laserul cu diodă și cel cu neodim. Laserul cu rubin se folosește pentru dizolvarea pigmenților de culoare albastră, neagră și verde din dermă și epidermă.

Laserul Alexandrite este eficient în cazul pigmenților de culoare neagră, verde, albastră și ineficient în cazul culorii roșii și al nuanțelor similar, iar cel cu diosă elimină nuanțele de pigment de culoare închisă și roșie injectate la orice adâncime. Laserul cu neodim îndepărtează machiajul semipermanent, dar și a tatuajele din orice zonă a feței. Tatuajele se mai pot șterge folosind curetul electric, dar și cu ajutorul removerului, o soluție chimice care elimină pigmentul. În cazul folosirii curentului electric, există riscul ca pielea să se ardă.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre