De ziua lui, peste 500 de persoane care-i apreciază muzica i-au cântat “La mulți ani!” lui Paul Surugiu la Grădina de Vară din parcul Herăstrău. Printre cei prezenți s-au aflat și vedete de renume, precum Silvia Dumitrescu și Simona Constantinescu, soția regretatului Mihai Constantinescu.
Surpriza serii a fost atunci când pe scenă a urcat vechea lui prietenă, patroana celebrei Cofetării Claus, Marinela Adam, cu un platou de prăjituri ce poată numele artistului și a căror rețetă a fost concepută după preferințele lui Fuego. Acesta a fost foarte impresionat de gest, iar imediat fanii au urmat-o pe doamna Adam, urcând pe scenă cu zeci de buchete de flori, felicitări și cadouri.
O altă surpriză pentru interpretul piesei “Toată lumea dansează” a fost prezența unui spectator cu rang de lider al sectorului.
Fuego l-a zărit în primul rând pe primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, alături de familia sa. Artistul i-a spus la microfon primarului că nu știa că îi apreciază muzica, dar că se bucură că este prezent la această aniversare specială.
Dan Tudorache a dansat pe ritmurile antrenante, alături de spectatori și s-a bucurat de cele două ore de show.
“Dragii mei, vreau să vă mulțumesc sincer pentru ziua minunată pe care am avut-o ieri! Sunt iubit și apreciat de voi, sunt onorat pentru asta și responsabilizat! Mulțumesc tuturor admiratorilor și fanilor mei care au făcut eforturi și mi-au adus daruri, peste 60 de buchete de flori, bucurându-se alături de mine la concertul de la Grădina de Vară din Herăstrău, care a fost o încântare”, a transmis Fuego după concert, pe rețelele sociale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook