În Lunea Mare toate gospodinele încep să facă o curățenie generală pentru a primi Învierea Domnului așa cum se cuvine.
Odată cu intrarea în Săptămâna Patimilor toate gospodinele vor face casa lună, dar vor scoate și hainele la aerisit și vor repara toate lucrurile stricate din casă. De asemenea, tradiția spune că toate hainele trebuie să fie spălate și călcate.
Curățenia se face pentru a scoate tot răul din casă, ca „să nu te prindă Paştele în necurăţenie, că te blesteamă casa!”. Toată lumea ține post în această săptămână până sâmbătă noaptea, iar mare parte din credincioși aleg să nu mănânce nimic până la apus.
Ce rugăciune se citește în Lunea Mare
Totodată, credincioșii rostesc și o rugăciunea care se citește în Lunea Mare, aducătoare de mari bucurii în casă. „Iată Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăși pe carele [il] va afla lenevindu-se.
Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții, și afară de împarăție să te incui. Ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
„Cel ce cuprinde toate cu palma, primește a Se răstigni pe lemn”
Cinstitele patimi au rasarit lumii în această zi, ca niște lumini de mântuire, că Hristos merge să patimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma, primește a Se răstigni pe lemn, ca să mântuiasca pe om. Judecătorule cel nevăzut, cum Te-ai văzut cu trup și mergi să Te ucizi de oameni fără de lege, judecând judecata noastră cu patima Ta! Pentru acesta, laudă, mărire și slavă înălțând stăpânirii Tale, Cuvinte, cu un glas le aducem Ție.
„Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruiește iertare de greșale celor ce se închină cu credință preacuratelor Tale patimi”
Ziua aceasta luminat aduce începuturile patimilor Domnului; veniți dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Ca Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări și bătăi, judecându-Se de Pilat. Și încă lovindu-Se de la rob cu palma peste cap; toate va să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta strigam: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruiește iertare de greșale celor ce se închină cu credință preacuratelor Tale patimi.”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook