De ce unul dintre cele mai mari muzee din lume se bazează pe paznici pisici
Aceste feline oficiale de la Muzeul Ermitaj trăiesc în subsolurile labirintice ale muzeului de aproape trei secole, contribuind la protejarea colecțiilor de rozătoare și devenind o parte integrantă a spiritului locului.
Tradiția pisicilor la Ermitaj datează din 1745, când împărăteasa Elisabeta a Rusiei a emis un decret prin care a cerut să fie aduse cele mai bune pisici de pe atunci pentru a proteja Palatul de Iarnă (viitoarea parte centrală a muzeului) de o invazie serioasă de șobolani și șoareci.
Problema nu era doar una de confort. Rozătoarele reprezentau o amenințare reală pentru structura de lemn a clădirii și pentru depozitele culinare ale curții imperiale. Pisicile, cunoscute pentru abilitățile lor de vânători, s-au dovedit soluția ideală, atât de eficientă încât tradiția lor a continuat odată cu transformarea palatului în muzeu sub Ecaterina cea Mare la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Astăzi, comunitatea de pisici a Ermitajului numără în jur de 50–70 de feline, fiecare având propriul „pașaport” și beneficiind de îngrijire atentă de la o echipă dedicată de îngrijitori și veterinari.
Aceste pisici nu sunt lăsate libere printre sălile de expoziție pentru a nu deranja vizitatorii și pentru a proteja exponatele, dar sunt libere să circule prin subsoluri, curțile interioare și tunelurile încălzite care le servesc drept teritoriu de patrulare.

Facilitățile pentru feline includ: bucătărie specială pentru prepararea hranei potrivite fiecărei pisici; cabinet veterinar și program regulat de vaccinări și controale și spații de odihnă și joacă în subsolurile muzeului. Astfel, aceste animale sunt îngrijite ca membri oficiali ai instituției.
Legătura dintre muzeu și pisicile sale a depășit scopul pragmatic al controlului rozătoarelor și s-a transformat într-un simbol cultural. În fiecare an pe 28 martie se serbează „Ziua Motanului de la Ermitaj”, un eveniment dedicat copiilor și familiilor, cu jocuri și activități tematice în spațiile felinelor din subsoluri.

În plus, pisicile care nu se potrivesc vieții din incinta muzeului pot fi oferite spre adopție, iar noii proprietari trec printr-un proces atent de selecție. Mai mult decât simple „vânători de rozătoare”, pisicile Ermitajului au devenit o parte apreciată a istoriei instituției, atrăgând adesea interesul turiștilor la fel de mult ca marile capodopere expuse. În esență, prezența lor amintește vizitatorilor că istoria nu este doar despre artefacte statice, ci și despre relațiile vii și continue dintre oameni și alte viețuitoare care, în mod surprinzător, au jucat un rol crucial în conservarea unei comori artistice unice în lume.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook