Simona Ionescu / Redactor Șef

Mișu, motanul care a devenit liant între profesori și copii. Blănosul e mascota unui liceu din România

Mișu, motanul care a devenit liant între profesori și copii. Blănosul e mascota unui liceu din România
Într-o lume unde școala înseamnă teste, teme și presiuni, un motan simpatic a reușit să aducă un strop de magie. Mișu sau Mihăiță, cum îl alintă cu drag elevii și profesorii de la Liceul „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a devenit o adevărată vedetă locală.

De doi ani, motănelul Mișu, un pisoi ștrengar participă la cursuri, doarme pe catedre și fură inimi, transformând pauzele în sesiuni de joacă și orele în momente de relaxare. El e mascota școlii, iar povestea lui a cucerit rețelele sociale.

A apărut în curtea liceului cu doi ani în urmă și nu a mai plecat

Totul a început acum doi ani, când Mișu a apărut misterios în curtea liceului. Nimeni nu știe exact de unde a venit, poate un rătăcit din cartier, poate un aventurier în căutare de afecțiune, dar cert este că nu a mai plecat.

Încă din primele zile, motanul și-a făcut loc în inimile tuturor: elevi l-au mângâiat în pauze, profesorii l-au tolerat pe mese, iar personalul auxiliar i-au pregătit mese regulate.

Copiii păstrează liniștea „ca să doarmă Mișu”

Mișu, motanul care a devenit liant între profesori și copii. Blănosul e mascota unui liceu din România
Mișu, mascota liceului din Sfântu Gheorghe. Sursă foto: facebook

„Stă pe mese, nu face nicio gălăgie, nu-i deranjează pe copii. Chiar și elevii sunt mai liniștiți atunci când îl văd pentru că, de multe ori, ei spun: Hai să nu mai facem gălăgie, ca să doarmă Mișu.

Dragostea, afecțiunea de care el avea nevoie și el se simte în siguranță aici. Practic, pentru noi este o normalitate să îl avem în școală”, a declarat Oana Mitrofan, profesoară de matematică.

La rândul său, Iulia Vulpe, profesor de limba engleză e de părere că „animalele și, în general, pisicile au un efect terapeutic și copiii care interacționează cu animalele dezvoltă o mai bună empatie și grijă față de cei din jurul lor. Mișu este un fel de liant între profesori și copii, ne apropie”.

Mișu e băgat în geci ca să doarmă mai bine

Mișu, parte integrantă din rutina școlară, participă activ la ore, stând cuminte pe mese sau în coșuri improvizate din geci și pulovere.

„Nu face niciun zgomot și stă foarte cuminte. De obicei, noi îl băgăm în acel coș și punem niște geci, iar el adoarme instant. Învățăm să stăm în liniște și te simți mai bine când e o pisică în clasă. Eu cred că Mișu este o pisică adorabilă și jucăușă”, susțin elevii.

Motănelul Mișu, deparazitat și cu toate vaccinurile făcute, știe perfect programul școlii și așteaptă la ușa cantinei pentru porția zilnică de hrană. Primește mâncare sănătoasă și multă iubire.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri