Simona Ionescu / Redactor Șef

De la scena lui Michael Jackson la celula închisorii. Milionarul care ar fi putut organiza lumea, dar și-a organizat propria ruină!

De la scena lui Michael Jackson la celula închisorii. Milionarul care ar fi putut organiza lumea, dar și-a organizat propria ruină!
Sergiu Băhăian, fostul patron al Sabina Prodact, a ajuns să ispășească o pedeapsă definitivă de 26 de ani de închisoare, după ce dosarele sale au scos la iveală escrocherii de milioane de euro și asasinate comise „în stil mafiot”.

În ciuda averii suspectate în milioane de euro, Sergiu Băhăian nu mai poate folosi aproape nimic din ea în spatele gratiilor.

Sabina Prodact, compania fondată de Sergiu Băhăian în anii ’90, avea potențialul de a deveni un jucător important în industria divertismentului și a investițiilor din România post-comunistă.

La un moment dat, Băhăian era perceput drept un antreprenor vizionar, capabil să organizeze evenimente de anvergură internațională, inclusiv unul dintre concertele susținute de Michael Jackson în România, cel din 1996. Dacă ar fi ales să-și canalizeze ambiția și resursele în direcții legale și transparente, ar fi putut deveni unul dintre cei mai influenți promotori de spectacole din Europa de Est și un exemplu de succes în tranziția economică a țării. În loc de asta, a ales calea fraudelor și a manipulării, pierzând tot ce ar fi putut construi pe termen lung.

De la paradisul milionarilor la lumea condamnaților

În anii ’90, compania Sabina Product a adus unul dintre cele mai mari scandaluri financiare din România, Băhăian fiind acuzat că a înșelat peste 5.000 de persoane prin cecuri fără acoperire, cu prejudicii estimate la miliarde de lei vechi. După o fugă în 1995 și extrădare din Ungaria, a fost condamnant la 5 ani pentru fals, apoi eliberat anticipat în 1997.

În 2010, după o urmădire de amploare, a fost arestat de DIICOT pentru implicare într-un grup infracțional organizat, escrocherii și instigare la omoruri „în stil mafiot”, unde victimele ar fi fost înecate în Dunăre sau îngropate de vii.

Sentința definitvă: 26 de ani de detenție

În aprilie 2013, Înalta Curte i-a respins apelul, menținând condamnarea la 26 de ani de închisoare pentru omor calificat, trafic de persoane și fraude de proporții. Un complice a primit pedeapsă pe viață, alții până la 22 de ani de detenție.

Anterior, în anul 2012 fusese condamnat la 10 ani pentru înșelăciuni, iar ulterior la 12 ani pentru înșelarea a opt firme, pedepse cumulate într-un regim dur de detenție.

„Nu prea ai ce face cu banii în pușcărie”

Deținut într-un penitenciar de maximă siguranță, Băhăian a descris experiența ca fiind „crudă”, cu un mediu ostil, în care orice confort sau avantaj era inaccesibil. A spus că nu poți să faci mare lucru cu banii în locul de detenție, chiar dacă ai milioane în conturi. Adaptarea la viața din penitenciar a fost dificilă, dar s-a obișnuit „într-un an”, fiindcă speranța îl ajuta.

Oameni ai străzii transformați în victime

Porecla ‘’criminalul de boschetari, descrie presupusa tactică de recrutare a persoanelor marginalizate, de multe ori fără adăpost, prin intermediul firmelor fantomă, iar apoi eliminarea lor odată ce deveneau inconvenientul (îngropări sau înecare). Anchetele DIICOT i-au atribuit orchestrarea crimelor dintre 2006 și 2008, într-un dosar calificat de procurorii anticorupţie drept „unul fără precedent” în România.

Un destin compromis: bani mulți, dar fără libertate

Locul condamnaților, așa cum a descris el însuși, nu e un loc „senzațional” și adaptarea la condițiile dure nu este o resursă financiară, ci o voință personală. Și e normal să se dea și pușcărie, și chiar destul de multă, pentru un caz atât de complex, cu escrocherii masive și crime comise la comandă. Deși a fost milionar și a fost aproape să devină unul dintre cei mai mari promotori de spectacole (a ajuns chiar să organizeze un eveniment Michael Jackson în România, în 1996), destinul său s-a frânt sub rigorile uneia dintre cele mai dure sentințe date vreodată în Justiția română. Milioanele lui stau în conturi; el stă în spatele gratiilor, fără libertate și fără confort.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *