Delia a susținut un concert la Zilele Orașului Năsăud. După cum se știe onorariul Deliei nu e deloc ieftin. După concert, artista a primit doar comentarii negative de la public.
Delia este una dintre cele mai cunoscute artiste, melodiile ei devin hituri imediat după lansare. Jurata iUmor face spectacol oriunde e chemată, doar că la Bistrița Năsăud se pare că a dat rateu, după cum a relatat presa locală. Oamenii care au participat la concertul ei au plecat dezamăgiți. Și nu puțini au fost aceia care și-au vărsat of-ul pe rețelele sociale.
Fanii, vădit dezamăgiți, au huiduit-o pe Delia
Alexandra a făcut public faptul că Delia a dezamăgit-o. Nu doar artista, ci și echipa sa. Asta pentru că ar fi avut o prestație ce nu a atins nici pe departe așteptările.
„Având în vedere că vorbim de ,,Delia”, e dezamăgire totală. Nu poți să mulțumești unui public cu spatele, nu ai cum! Și nu ai cum să suni așa, live, în trei oameni. Solo-urile de chitară cine le-a cântat? Era doar basistul pe scenă! De vocile din spate nu mai zic nimic. Iar tipul de la clape se plictisea maxim, la un moment dat a început să-l mănânce nasul”, a scris aceasta.
Florin spune că Delia a tratat fanii într-un mod necorespunzător și că a fost chiar huiduită pentru prestația sa live. „Prestație și apariție dezastruoasă a acestei artiste iubite de publicul larg de pe vremea în care era om, de pe vremea în care empatiza cu publicul și era o făină pe scenă.
Cu greu a spus un mulțumesc publicului năsăudean dornic să o vadă și sa o admire, în schimb ea practic nici nu i-a băgat în seamă. Vestimentația ei pare mai degrabă dintr-o echipă de baschet sau dintr-o formație rap. DELIA ai dezamăgit, iar lumea te-a huiduit”, a scris și Florin despre concertul Deliei.
Delia a jignit un bărbat după ce i-a luat pălăria din cap
Altcineva a relatat un episod jignitor, incredibil. Delia ar fi jignit în glumă un bătrân. Ștefan acuză faptul că vedeta de la Antena 1 a coborât în mulțime și i-a luat pălăria unui om bătrân și și-a pus-o ea pe cap. Bărbatul i-a spus că poate să păstreze pălăria, ca amintire, dar vedeta l-a jignit, făcându-l păduchios.
„Dacă văd că indiferent cum se prezintă, primesc mulți bani, lumea îi aplaudă, atunci cred că sunt niște ,,Dumnezei” chiar dacă se comportă precum diavolii. Am văzut și în live-uri tale, un artist îndrăgit de la noi din Țara Năsăudului, care a făcut cel puțin trei lucruri care nu se fac.
Pe scurt: a coborât în mulțime, nimic rău, dar a luat din cap, pălăria unui om în vârstă, apoi a urcat pe scenă chemându-l să i-o restituie. Omul, cu mult bun simț, îi zice s-o păstreze, la care artistul: – da n-ai păduchi, bade?”, a scris Ștefan, pe rețelele sociale.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook