Simona Ionescu / Redactor Șef

Momente tensionate, joi după-amiază, pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din București. Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost transportată la spital după ce mașina în care se afla ca pasager a fost implicată într-un accident rutier produs pe Bulevardul Iuliu Maniu.

Potrivit informațiilor transmise de Brigada Rutieră a Capitalei, evenimentul s-a produs în jurul orei 14:35, iar polițiștii au fost alertați printr-un apel la 112.

Care e starea eurodeputatei Diana Șoșoacă după accident

Primele verificări efectuate de polițiști arată că un șofer în vârstă de 49 de ani, care circula dinspre Lujerului către strada Apusului, a intrat în coliziune cu autoturismul aflat în fața sa, condus de un tânăr de 23 de ani.

În urma impactului, un pasager din unul dintre autoturisme a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital. Surse judiciare au confirmat pentru Agerpres că este vorba despre eurodeputata Diana Șoșoacă.

Care e starea eurodeputatei Diana Șoșoacă, după ce a fost transportată la spital. A intervenit și poliția
Diana Șoșoacă a ajuns la Spitalul Universitar de Urgență București, pentru investigații, în urma accidentului
Foto: Facebook

La fața locului a fost solicitată o ambulanță, iar medicii i-au aplicat Dianei Șoșoacă un guler cervical ca măsură de precauție înainte de transportul la spital, unde a fost dusă spre a vi evaluată pentru eventuale leziuni. Ea a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) pentru investigații și îngrijiri medicale după accident.

Din informațiile disponibile eurodeputata era conștientă când a fost preluată de medici,  însă starea sa exactă nu a fost făcută publică de medici sau de familie.

Șoferii nu consumaseră alcool

Brigada Rutieră a precizat că ambii conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. În acest moment, polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul și pentru a determina cine se face responsabil de producerea coliziunii.

Accidentul s-a produs pe Bulevardul Iuliu Maniu, una dintre cele mai circulate artere din Capitală, unde, în special în intervalele de vârf, se formează frecvent coloane de autovehicule. În astfel de condiții, polițiștii recomandă păstrarea unei distanțe suficiente între autovehicule pentru a evita coliziunile din spate, unul dintre cele mai întâlnite tipuri de accidente în traficul urban.

Diana Șoșoacă, în centrul atenției și pe plan politic

Accidentul vine într-o perioadă intensă pentru lidera S.O.S. România. În ultimele luni, Diana Șoșoacă a fost prezentă constant în spațiul public, atât prin activitatea sa din Parlamentul European, cât și prin evoluțiile judiciare din dosarele în care este implicată. Recent, aceasta a fost trimisă în judecată într-un dosar privind acuzații de lipsire de libertate, iar anterior Parlamentul European i-a ridicat imunitatea într-un alt dosar penal. 

Ancheta în urma accidentului este în desfășurare

Deocamdată, autoritățile nu au oferit informații privind starea medicală a eurodeputatei după transportul la spital și nici dacă aceasta a rămas internată.

Poliția urmează să stabilească prin cercetările desfășurate cine poartă responsabilitatea pentru producerea accidentului, urmând ca rezultatele expertizelor și declarațiile persoanelor implicate să fie incluse în dosarul deschis în acest caz.

Foto: Instagram

Citește și: Diana Șoșoacă și fostul soț, Silvestru, mai au ceva de împărțit. La 5 ani distanță, le-a venit nota de plată

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri