Simona Ionescu / Redactor Șef

Dispariția studentului în Bucegi – dezvăluiri. De ce a ascuns părinților excursia și ce eveniment marcant a avut loc în 2018

Dispariția studentului în Bucegi – dezvăluiri. De ce a ascuns părinților excursia și ce eveniment marcant a avut loc în 2018
George Smyth, studentul britanic dispărut în munții Bucegi, nu a fost găsit nici acum, la 16 zile de la dispariție. Între timp, ies la iveală detalii tulburătoare despre familia sa, care s-a mai confruntat cu un eveniment marcant în trecut.

În seara zilei de 23 noiembrie, britanicul George Smyth, student la Universitatea din Bristol, a sunat la 112 spunând că este epuizat, dezorientat și prezintă simptome de hipotermie. De atunci a fost găsit doar rucsacul său, care conținea cortul, sacul de dormit și provizii. Rucsacul a fost descoperit în jurul Văii Țigănești, situată la peste 2.000 de metri altitudine în munții Bucegi. 

Mama tânărului, Jo Smyth, a venit în România pentru a sprijini operațiunile și a declarat că a încercat să ofere echipelor de salvare toate informațiile necesare. 

 „A plecat de la facultatea lui din Marea Britanie duminică, fără să ne spună, ca să plece în drumeţie singur. Telefonul lui a avut ultima dată semnal într-o zonă izolată din munţi. Rucsacul lui a fost găsit la aceeași locație de unde a sunat după ajutor”, a declarat Jo Smyth. 

De ce a ascuns studentul britanic excursia în Bucegi 

Familia speră acum ca Dumnezeu să facă o minune și George Smyth să mai fie în viață. Tânărul nu este singur la părinți, ci mai are încă doi frați mai mici. Aceștia erau extrem de apropiați și pasionați de drumeții toți. Mai mult decât atât, atât Jo cât și soțul ei plecau în vacanțe ori de câte ori aveau ocazia. 

Dispariția studentului în Bucegi - dezvăluiri. De ce a ascuns părinților excursia și ce eveniment marcant a avut loc în 2018
George Smyth are doi frați mai mici
Foto: Jo Smyth

În ceea ce privește motivul pentru care George a ascuns familiei faptul că pleacă în Bucegi, acesta a ieșit acum la iveală. Părinții săi nu erau străini de drumeții și urcat pe munte, astfel că știau foarte bine la ce pericole s-ar expune fiul lor, în cazul în care merge singur. Probabil i-a fost frică să nu îi îngrijoreze, sau chiar să nu îi fie interzis să se aventureze singur în munte. Până la urmă însă, tragedia s-a produs. 

Un alt detaliu care a ieșit la iveală este acela că George Smyth ar suferi de ADHD. În urmă cu ceva timp, Jo Smyth s-a înscris pe un grup de suport pentru părinții care au copii ce prezintă această tulburare, punând acolo o poză cu ea și fiul ei. 

În 2018, familia a fost la un pas de a pierde câinele

Familia Smyth nu este la primul eveniment marcant. În 2018, Jo Smyth cerea ajutorul după ce cățelușa lor Amstaff, în vârstă de 2 ani, pe atunci, pe nume Tessa, dispăruse. 

„Cățelușa noastră Staffie, în vârstă de 2 ani, maro închis/ brindle, Tessa, a dispărut acum o oră din Hurricane Grove, în Tunstall”, scria disperată mama lui George la momentul respectiv. 

Dispariția studentului în Bucegi - dezvăluiri. De ce a ascuns părinților excursia și ce eveniment marcant a avut loc în 2018
În 2018, familia Smyth a fost la un pas de a o pierde pe cățelușa Tessa
Foto: Jo Smyth

Din fericire, cățelușa a fost găsită în aceeași zi, în curtea unor vecini, după ore întregi de căutări și mobilizare din partea tuturor. 

Se crede că George Smyth a fost prins într-o avalanșă

Acum, familia lui George speră într-un miracol, deși șansele sunt mici. În urmă cu câteva zile, un drumeț local care cunoaște zona spunea că, cel mai probabil, tânărul a fost prins într-o avalanșă. 

Dispariția studentului în Bucegi - dezvăluiri. De ce a ascuns părinților excursia și ce eveniment marcant a avut loc în 2018
Părinții lui George Smyth se roagă ca acesta să fie găsit în viață
Foto: Jo Smyth

„Ca să clarificăm totul: România are o problemă de suprapopulare a urșilor, dar din păcate acest băiat cel mai probabil a fost prins într-o avalanșă. Ultimul său apel de urgență a fost făcut dintr-o vale care a acumulat peste 100 cm de zăpadă din septembrie, iar cu o săptămână înainte de dispariția lui, salvamontul anunțase un risc de avalanșă de nivel 2 în acei munți. Ca să nu mai vorbim că traseul pe care l-a urmat este, se pare, închis pe timp de iarnă și poate fi parcurs doar de experți care sunt echipați corespunzător și cunosc bine terenul”, spunea bărbatul. 

Munții Bucegi – tuneluri secrete și portaluri energetice 

De-a lungul anilor, Munții Bucegi au devenit centrul unor teorii ezoterice care vorbesc despre tuneluri secrete, camere subterane și tehnologii antice ascunse sub Sfinx. Unele povești susțin existența unei „Săli a Proiecțiilor”, o încăpere uriașă protejată de bariere energetice, plină cu holograme și arhive care ar dezvălui istoria reală a omenirii. Legendele sunt alimentate de asemănările Sfinxului cu structuri megalitice din alte părți ale lumii.

Dispariția studentului în Bucegi - dezvăluiri. De ce a ascuns părinților excursia și ce eveniment marcant a avut loc în 2018
George, alături de mama sa, Jo Smyth
Foto: Jo Smyth

Posibil ca tânărul să fi citit despre aceste legende și să fie atras să vină în România și să urce pe munte.

Pe platoul Bucegilor se vorbește și despre portaluri energetice care s-ar deschide în anumite momente, conectând România cu Egiptul sau cu alte civilizații dispărute. În jurul Babelor și Sfinxului, unii simt un vortex puternic, iar teoriile sugerează că dacii, giganții sau chiar vizitatori din alte lumi ar fi folosit zona ca punct sacru, ceea ce contribuie la magnetismul misterios al locului.

În ciuda teoriilor misterioase care circulă despre Bucegi, realitatea este că munții rămân extrem de periculoși, mai ales iarna. Zonele înalte au risc ridicat de avalanșă, iar multe trasee sunt închise și pot fi parcurse doar de experți bine echipați. Terenul abrupt și vremea imprevizibilă fac ca orice aventură solitară să fie o decizie riscantă.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri