Nu se mai opresc lacrimile în familia lui Cătălin Măruță, doliul este imens. Plâng și copiii și părinții. Cântăreața e cea care a avut puterea să facă anunțul public. Socrul ei, tatăl lui Cătălin Măruță și bunicul copiilor, a plecat la cele veșnice.
„Am pierdut un om deosebit, pe socrul meu, un suflet bun și plin de blândețe.
„A fost nu doar un tată și un bunic minunat, ci și un prieten drag, pe care l-am iubit și respectat din toată inima. Întotdeauna avea un cuvânt cald și o mângâiere pentru fiecare dintre noi, iar prezența lui aducea liniște și bucurie în viața noastră. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a menționat artista.
Doliu imens în familia lui Cătălin Măruță
Iubitul realizator de la PRO Tv, a scris și el un mesaj public de rămas bun pentru tatăl său care a murit. „Am pierdut o parte din sufletul meu. Te iubesc, tată, și îți mulțumesc pentru tot ce ai fost și mereu vei rămâne în viața mea”.
„De la tine am învățat ce înseamnă să fii puternic, să lupți cu demnitate și să îți păstrezi mereu inima curată, indiferent de greutăți. Îmi vei lipsi mai mult decât pot exprima în cuvinte, dar știu că oriunde vei fi, vei avea grija de noi. Odihnește-te în pace!”, a transmis Cătălin Măruță.
Constantin Măruță și-a dorit pentru fiu carieră juridică, dar l-a înțeles
Andra și Cătălin Măruță formează un cuplu de peste 16 ani. Părinții lor i-au sprijinit întotdeauna în relație, le-au arătat dragostea lor și s-au bucurat de fiecare realizare. Au ținut, cu toții, o relație foarte apropiată.
Cătălin Măruță s-a mândrit mereu cu tatăl, fost judecător. „Mama a fost statistician, a lucrat foarte mulți ani la Spitalul Județean din Târgu Jiu, iar tatăl meu a fost judecător. De asta am și făcut eu Dreptul, am fost influențat din familie, îmi plăcea când vedeam ce profesie are el și voiam să fiu și eu ca el.
A fost judecător pe cazuri penale, o latură foarte grea a meseriei lui. (…) Am dat la Drept, dar am făcut tot ce mi-a plăcut mie. Țin minte că am avut o discuție cu el în care mi-a spus: „Dar măcar puteai să încerci la stat…” la care eu am răspuns că sunt deja student și că vreau să fac altceva”, a spus el într-un interviu pentru life.ro.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook