Simona Ionescu / Redactor Șef

Doliu în Banat. Cel mai cunoscut bucătar al zonei s-a stins. Cui a lăsat zestrea culinară

Doliu în Banat. Cel mai cunoscut bucătar al zonei s-a stins. Cui a lăsat zestrea culinară
Din nou o veste neagră. Sâmbătă, părintele show-urile culinare bănățene, marele promotor al bucătăriei din această zonă a țării, a trecut la cele veșnice, lăsând în urma sa valuri de lacrimi.

Cu limbă de moarte, Uica Mihai, a lăsat moștenire zestrea sa. A plecat liniștit, dincolo, după ce, vreme de 13 ani a fost personajul principal al showului gastronomic Sarea în bucate de la TVR Timişoara (difuzat în toată ţara pe TVR 3), care promova specificul gastronomiei bănăţene.

Uica Mihai a înființat primul ziar liber, la Reșița

Uica Mihai s-a născut în 8 noiembrie 1957, la Reşiţa. Mâine ar fi fost ziua lui, împlinea 64 de ani.

Încă de la gimnaziu a realizat că pasiunea pentru gătit urma să îi definească viața.  Atunci a intrat prima dată într-un restaurant – în bucătăria celui unde lucrau tatăl şi sora mamei sale. Când a crescut, a vrut să fie jurnalist şi a ajuns la celebra şcoală „Ştefan Gheorghiu”, însă a renunţat după un an de zile şi a ajuns executor judecătoresc.

Imediat după Revoluţie a înființat primul ziar din Reşiţa, Fruncea, ca mai apoi, în 1995, să facă parte timp de un an din Comisia parlamentară pentru aflarea adevărului de la Revoluţie. Pasiunea pentru gătit l-a urmărit însă, și, în final, s-a întors la mare lui dragoste.

„Românii mănâncă total nesănătos. De vină sunt magazinele de tip fast-food. Au uitat să savureze mâncarea cu adevărat. Mănâncă pe fugă, mult şi foarte prost. Răul cel mai mare este reprezentat de carnea congelată din export care este extrem de nocivă şi nu mai are nicio valoare nutritivă. Carnea de pui din SUA care ajunge la noi are aceeaşi problemă, pentru că animalele crescute forţat pierd din nutrienţi şi săruri minerale”, spunea Uica Mihai.

Marele promotor și cercetător al gastronomiei bănățene

Cu acest mesaj a ajuns să promoveze bucătăria tradițională și sănătoasă a Banatului, la televiziunea națională. Dincolo de aparițiile la Sarea în bucate, a făcut decenii de muncă de cercetare și culegere de rețete autentice. În ultimii ani, s-a retras la Buziaș și s-a luptat cu o boală grea. Parcă presimțind ceea ce avea să se întâmple peste numai câteva zile, s-a îngrijit să își lase toată zestrea în cele mai bune mâini.

El a decis să îi lasă întreaga sa moștenire Romanei Rista. Supranumită Fata care gătește cu flori, aceasta este o adevărată maestră în bucătărie, și l-a avut, pe Uica Mihai, mentor în carieră. Pasionată de tradiția culinară românească, Romana nu numai că știe unde să caute „filonul” celor mai spectaculoase rețete românești, dar e ea însăși o specialistă desăvârșită.

Ea este autoarea a primelor două volume de patrimoniu culinar românesc, „Zestre culinară”. Marile ei pasiuni sunt descoperirea și documentarea rețetelor vechi și străvechi românești, ea onorând invitații în cele mai inedite locuri ascunse din România și în mijlocul etniilor.

Promisiunea Romanei Rista către mentorul ei, Uica Mihai, aflat pe patul de moarte

„Împietrită de durere, anunț trecerea spre neființă a celui care a fost mentorul meu, Uica Mihai, cel mai inverșunat promotor al gastronomiei bănățene, un mare scriitor bănățean. Ne lega o frumoasă prietenie și amintiri frumoase. L-am vizitat acasă la Buziaș, marți, am povestit, am glumit și ne-am făcut planuri. Mi-a spus, „Puștoaico, io mă duc…”. Și mi-a lăsat zestre arhiva lui de cercetare și manuscrise de cărți de bucate, rețetele lui, pentru ca, într-o zi, să vadă tiparul.

Și eu i-am promis că îi voi respecta și îndeplini această ultimă a lui dorință! S-a luminat la față și l-am văzut fericit, în toată acea suferință transformatoare!  Povestea lui Uica Mihai merge mai departe! A inspirat generații și va continua, prin angajamentul pe care eu, Romana Rista, mi l-am luat față de Uica Mihai când era pe patul de moarte. Drum lin, Uico! O să ne lipsești!!!”, a transmis Romana Rista.

Sursa foto: Facebook

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre