Simona Ionescu / Redactor Șef

Donald Trump a cerut redeschiderea celebrei închisori Alcatraz. Ce se ascunde în celula 14 D. Pușcăria ar fi bântuită de fantome

Donald Trump a cerut redeschiderea celebrei închisori Alcatraz. Ce se ascunde în celula 14 D. Pușcăria ar fi bântuită de fantome
Într-o postare pe platforma sa, Truth Social, președintele Donald Trump a vorbit zilele trecute despre redeschiderea închisorii Alcatraz. Supranumită Stânca, a fost casa unora dintre cei mai infractori ai lumii, dar și un loc asociat cu povești despre fantome și spirite care nu-și găsesc liniștea.

„Reconstruiți și redeschideți Alcatraz. Pentru prea mult timp, America a fost chinuită de infractori vicioși, violenți și recidiviști, scursura societății, care nu va contribui niciodată cu nimic altceva decât cu mizerie și suferință”, a spus Donald Trump.

În celulele închisorii Alcatraz au fost încarcerați Al Capone, George „Machine Gun” Kelly și Robert „Birdman” Stroud. După închiderea sa în 1963, din motive financiare legate de costurile mari de întreținere, Alcatraz a devenit una dintre cele mai vizitate atracții turistice din lume, dar și un loc unde fantomele își fac de cap, după cum circulă legenda.

Închisoarea Alcatraz, renumită pentru evadările celebre

Alcatraz, o fostă închisoare federală situată pe o insulă din Golful San Francisco, este cunoscută pentru condițiile dure, disciplina strictă și impactul psihologic asupra deținuților, evadările celebre și reputația de a fi bântuită de fantome.

Celulele erau mici și izolate, cu reguli stricte privind tăcerea și contactul limitat cu ceilalți. Deținuții erau adesea închiși în celulele lor 24 de ore din 24, ceea ce ducea la sentimente de izolare și singurătate, care contribuiau la probleme de sănătate mintală și chiar la sinucidere.

Au existat 14 tentative de evadare ale 36 de deținuți, dintre care 23 au fost recapturați, 7 împușcați și uciși, iar unii se presupune că s-au înecat. Cea mai faimoasă încercare de evadare a avut loc în 1962, implicând pe Frank Morris și frații Anglin, care au evadat într-o barcă construită de ei.

Celula dezbrăcată

Un citat anonim celebru spune: „Încalci legea și ajungi în închisoare; încalci regulile închisorii și ajungi la Alcatraz”. Regimul era strict, cu privilegii minime, iar pentru cei care încălcau regulile, pedepsele erau severe. Una dintre cele mai dure măsuri era trimiterea în „celula dezbrăcată” cunoscută și sub denumirea de „Gaura”.

Aici, deținuții erau lipsiți de haine, lumină, saltea sau chiuvetă, având doar o gaură în podea drept toaletă. Aceste condiții inumane au lăsat urme adânci, iar mulți cred că spiritele celor care au suferit aici nu și-au găsit liniștea, fiind incapabile să ajungă în lumea cealaltă din cauza traumelor suferite.

Entitatea „The Thing”

Donald Trump a cerut redeschiderea celebrei închisori Alcatraz. Pușcăria are reputația că e bântuită de fantome. Ce se ascunde în celula 14 D
Trump vrea redeschiderea celebrei închisori Alcatraz

Multe persoane au raportat faptul că au auzit sunete de banjo provenind din vechea sală de dușuri. Este vorba de locul în care Al Capone, unul dintre cei mai faimoși deținuți, avea permisiunea de a cânta la banjo. Când s-a verificat, nu s-a găsit nimic.

Considerată cea mai bântuită celulă, 14D, situată în Blocul D (zona de izolare), este asociată cu o senzație intensă de frig și disconfort. Vizitatorii spun că atunci când intră acolo, simt o prezență apăsătoare, ca și cum spiritele foștilor deținuți ar fi încă prezente.

Fantoma femeii

Mai mulți gardieni au descris o entitate numită „The Thing”, caracterizată prin ochii strălucitori, care provoca frică și neliniște. Au fost raportate și plânsete, gemete, fluierături și uși metalice care se trânteau inexplicabil.

Mai mult, un cuplu care a fotografiat închisoarea a surprins imaginea unei femei care părea să privească direct în obiectivul camerei, deși nu era nimeni prezent în acel moment. Atât personalul, cât și turiștii au spus că au auzit voci de bărbați, țipete și au văzut umbre care par să pândească în colțuri. Unii au simțit mirosuri neplăcute sau au avut senzația că sunt urmăriți.

Citiți și:

Casa Ciumei din Marea Britanie. Fantoma fetiței abandonate în locuință apare și acum la fereastră

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre