Simona Ionescu / Redactor Șef

Dorian Popa a primit semnul divin. De acum știe că viața lui se va schimba

Dorian Popa a primit semnul divin. De acum știe că viața lui se va schimba
Dorian Popa face parte din categoria vedetelor care au primit facturi la energie electrică ieșite din comun.

Dorian Popa e pur și simplu șocat după ultimul episod prin care a trecut. Iată ce decizie a luat.

Dorian Popa a primit semnul divin. De acum știe că viața lui se va schimba

Când a primit în cutia poștală factura la energie electrică în valoare de 9000 de lei, Dorian Popa a avut un șoc. Pe de altă parte, artistul spune că a fost semnul de la Dumnezeu pentru a lua o decizie la care se gândea de ceva vreme, dar nu a îndrăznit să o pună în aplicare. În consecință, Dorian a hotărât: își va instala panouri fotovoltaice.

„Am înțeles cât de simplu este procedeul și cât de bine este să îl faci acum”

„De mult îmi doream să fac această trecere, cred că factura aia de 90 de milioane a fost doar semnul de care am avut nevoie de la Dumnezeu ca să bag un pic de viteză.

Factura aia m-a motivat, aș putea spune. Am înțeles cât de simplu este procedeul și cât de bine este să îl faci acum, când încă lucrurile sunt la un preț decent, pentru că după această iarnă se va schimba un pic situația”, ne-a povestit Dorian Popa.

Investiție de zeci de mii de euro

Acestea fiind spuse, cântărețul a scos din buzunar suma de 20.000 de euro. A fost extrem de fericit când a văzut că procedura de instalare a durat doar patru ore. „Am zis, gata, nu mai stau pe gânduri, hai să luăm măsuri. N-aș vrea să o duc în zona de prețuri. Ca idee, o lucrare de genul acesta depășește suma de 20.000 de euro, nu cu mult, dar pe acolo.

E extrem de rapid, mai mult ne-a luat planning-ul și alergătura după niște lucruri pentru necesarul lucrării”, a spus Dorian Popa. Tot la panouri fotovoltaice a recurs și Liviu Vârciu, care, a luat această hotărâre după ce a primit o factură la gaze care s-a ridicat la valoare de 5500 de lei.

Sursă foto: instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre