Droguri în apa din București. Autoritățile trag un semnal de alarmă

Experții de la Agenția Europeană pentru Droguri care au examinat probele colectate din canalizările orașelor au identificat urme semnificative de cocaină și canabis, confirmând o tendință ascendentă față de anul precedent. Este al doilea an consecutiv în care astfel de teste sunt efectuate la scară largă, iar rezultatele plasează Bucureștiul într-un context european tot mai preocupant privind utilizarea substanțelor ilegale.
Metoda, cunoscută sub numele de epidemiologie bazată pe ape reziduale (WBE), oferă o imagine în timp real a consumului de droguri la nivel comunitar, completând datele tradiționale din sondaje și statisticile poliției.
În București, analizele au arătat o creștere notabilă a consumului de cocaină și canabis față de 2023, anul în care orașul a fost inclus pentru prima dată în acest studiu extins. Deși nivelurile absolute rămân sub cele din marile orașe din vestul și sudul Europei, precum Anvers, Amsterdam sau Barcelona, tendința ascendentă este alarmantă.
Studiul subliniază și un tipar săptămânal clar: în București, ca și în majoritatea orașelor europene, nivelurile de cocaină din apele reziduale cresc semnificativ în weekend (vineri-luni), indicând un consum recreațional intens. Canabisul, în schimb, prezintă o distribuție mai uniformă pe parcursul săptămânii, sugerând un consum constant, nu doar ocazional.
„Vedem o creștere de aproximativ 14% în ceea ce privește consumul de cocaină, vedem o ușoară scădere la MDMA (ecstasy) și vedem și la ketamină o ușoară creștere. Se consumă mai mult în weekend, inclusiv în ceea ce privește cocaina, așadar vedem un trend de a consuma substanțe în medii de distracție. De regulă, segmentul 16-20 de ani este cel mai țintit.”, a declarat Rareș Achiriloaie, președinte al ANPCDDA.
Creșterea consumului de cocaină ridică noi provocări, dat fiind riscul său ridicat de dependență și efectele asupra sănătății. „Vorbim de o creștere a numărului de persoane care consumă astfel de substanțe, ceea ce e îngrijorător.
Canabisul este cel mai utilizat drog în România, și nu numai, pentru că se pleacă de la ideea că este o plantă, că determină dependență mai greu și nu are efecte adverse. Ambele mituri sunt neadevărate. Folosind în mod uzual și recurent cocaina, aceasta va determina o inflamație la nivelul creierului, o neuroinflamație care e capabilă să ducă la moartea neuronilor”, susține medicul toxicolog Radu Țincu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook