Stații GPL din București și Ilfov, gata oricând să explodeze ca la Crevedia. Piedone a intervenit în forță. Video

A venit și rândul stațiilor GPL să aibă parte de controlul inspectorilor ANPC, în frunte cu Cristian Popescu Piedone. În urma controalelor s-au descoperit nereguli grave, iar în unele cazuri situația era de-a dreptul explozivă, la propriu. Piedone nu a stat pe gânduri și a sancționat grav pe cei care pun în pericol siguranța românilor.
În momentul în care a ajuns la o serie de stații GPL din București și Ilfov, Piedone a fost șocat să descopere că acestea funcționau, în unele cazuri, pe baza unor improvizații. Astfel, șeful ANPC a aplicat patru sancțiuni în valoare totala de 90.000 de lei și a dispus suspendarea definitivă și retragerea licenței pentru anumite puncte de alimentare cu gaz.
Inspectorii ANPC, alături de Piedone, au identificat practici extrem de periculoase, printre care umplerea buteliilor pentru aragaz direct în portbagajul autoturismelor, utilizând dispozitive improvizate. În plus, alimentarea era efectuată cu echipamente improvizate și deci neomologate.
@anpc87 În data de 25.03.2025, comisarii din cadrul ANPC au desfășurat acțiuni de control la stații GPL din București-Ilfov, unde au identificat 3 operatori economici care puneau siguranța consumatorilor în pericol prin proceduri nesigure, respectiv umplerea buteliilor pentru aragaz cu GPL direct din portbagajul autoturismelor, contrar normelor și procedurilor legale în vigoare. Aceste proceduri interzise erau efectuate cu dispozitive neomologate. Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 90.000 lei și s-a dispus OTPS (suspendarea activității). Totodată, s-a propus închiderea definitivă a unităților. Asemenea acțiuni vor continua în toată țara și dorim ca astfel de metehne să nu le mai regăsim în practică!#continuamsafacemimposibilulposibilANPC ♬ sunet original – ANPC
„În cazul dumneavoastră nu s-a suspendat temporar activitatea, ci definitiv. Cei de la ISU vă vor anula licența şi punctul de lucru. Iar asta face: BUM! (…) N-ai voie, nu? Și de ce încarci. E boală națională”, i-a spus Piedone unui angajat pe care l-a prins în fapt.
De asemenea, Piedone a observat că, într-unul dintre cazuri, era folosit un obiect „făcut la strung” ca piesă în cadrul stației de alimentare cu gaz, astfel că a tras concluzia că nu este prima abatere. Astfel, l-a trimis pe proprietarul stației GPL să pună zarzavat, „nu să pericliteze siguranța consumatorilor”.
„Și în cartier de case… Face: POC! Ia uite ce-i de jur împrejur: oameni nevinovați. Opriți! Suspendarea definitivă a activității pe GPL, pericol de explozie cu materiale artizanale (…) fiecare cu materialul lui. Deci, având așa ceva: un obiect interzis, făcut la strung, adaptor la butelie, e clar că nu sunt la prima abatere”, a conchis Piedone.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook