Actrița de 25 de ani apare pe coperta ultimului număr al Vogue Italia și a împărtășit cu mândrie imagini de la ședința foto pe contul ei de Instagram, cu legenda: „Un vis împlinit să fiu pe această coperta, mulțumesc mult @vogueitalia pentru că m-ai vrut ✨”.
Iubitul tinerei, Tom Holland, 26 de ani, a profitat de ocazie pentru a lăsa un comentariu iubitor. El a reacționat cu trei emoticoane inimoase „😍😍😍”, în secțiunea de comentarii.
Colegii Zendayei trimit și ei mesaje de apreciere prin Instagram
După cum era de așteptat, și alte vedete, precum co-starurile din „Euphoria”, care joacă alături de Zendaya, nu s-au lăsat mai prejos și s-au întrecut în comentarii. Maude Apatow a exclamat: „Incredibil!”. Storm Reid a „cântat”: „Wow wowowow!”, iar Hunter Schafer a venit cu un mai simplu simplu: „Wow!”.
Zendaya își apreciază fanii, deși luptă să mai păstreze puțină intimitate
În interviul care însoțește coperta, Zendaya a spus că mulți dintre fanii ei „au crescut odată cu mine și m-au văzut evoluând în diferite momente ale vieții și carierei mele și, prin urmare, mulți dintre noi, fiind de aproximativ aceeași vârstă, avem perspective similare asupra vieții. Avem aceleași gânduri sau doar speranțe și dorințe pentru viitor.”
Zendaya ține foarte mult la fanii ei și la legătura cu ei, de aceea a continuat să vorbească despre generația a cărei reprezentantă este și pentru care se implică activ în acțiuni sociale. „Ei chiar înțeleg că sunt un simplu om și vor să fiu fericită și simt asta cu adevărat de la ei”, a declarat ea. Modestă, tânăra a apreciat public faptul că fanii „Sunt cu adevărat respectuoși cu limitele mele și cu lucrurile pe care aleg să le păstrez puțin mai intime, doar pentru mine.”
Câștigătoarea premiului Emmy a admis că este o mare diferență între „viața ei destul de normală” din trecut și cea de acum, când abia mai reușește „să păstreze un pic de anonimat”.
Mesaje dulci
Exponentă a generației crescute cu postări în Social Media, Zendaya i-a urat, la începutul verii, lui Holland la mulți ani pe Instagram, împărtășind cu urmăritorii o fotografie alb-negru a cuplului.
„Cea mai fericită dintre zilele de naștere ale celui care mă face cea mai fericită”, a scris ea, etichetându-l pe Holland în fotografie. El a comentat tot cu trei emoticoane cu inimă roșie.
Holland a vorbit despre relația lui cu Zendaya și despre dorința sa de a-și păstra viața personală privată în timpul unui interviu cu GQ din noiembrie anul trecut:
„Unul dintre dezavantajele faimei noastre este lipsa de confidențialitate; nu mai deținem controlul la acest aspect și acel moment despre care crezi că este între doi oameni care se iubesc foarte mult, acum este un moment împărtășit cu întreaga lume.”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook