Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” a fost inclus în competiția oficială pentru trofeul Palme d’Or în cadrul Festivalului de Film de la Cannes din 2024. Emanuel Pârvu, cândva un actor mai puțin cunoscut pe plan național, a fost acum aplaudat pentru pelicula de la Cannes în calitate de regizor.
Filmul, care a fost proiectat în orașul de pe Riviera Franceză pe data de 17 mai, prezintă povestea unui adolescent neînțeles și neacceptat de părinți şi de o comunitate conservatoare din Delta Dunării. Bogdan Dumitrache, Ciprian Chiujdea, Valeriu Andriuță, regizorul Emanuel Pârvu, Ingrid Micu-Berescu și producătoarea Miruna Berescu sunt cei care au pășit pe covorul roșu în seara proiecției, cu mari emoții.
Emanuel Pârvu a regizat piese de teatru, apoi s-a făcut actor
Emanuel Pârvu, în vârstă de 45 de ani, și-a început cariera regizând piese de teatru. Ulterior s-a hotărât să treacă la film, însă a fost mai întâi actor. A jucat în filme precum „Bacalaureat” (regia Cristian Mungiu), „Amintiri din epoca de aur” (regia Adrian Sitaru), „Portretul luptătorului la tinerețe” (regia Constantin Popescu), „Aniversarea” (regia Dan Chișu) și „Miracolul” (regia Bogdan Apetri).
În 2005 s-a decis să treacă la regie de fillm, iar în anul următor era deja nominalizat la premiile UNITER pentru piesa sa de debut, „Sector S”. Tot în 2006, a absolvit UNATC-ul, obținând un master în Arta Actorului și un doctorat în structuri dramaturgice.
A avut un scurtmetraj pe lista filmelor eligibile pentru premiile Oscar
Pârvu este căsătorit cu producătoarea Miruna Berescu. Tatăl său, tot pe nume Emanuel Pârvu, este un fotograf renumit și a fost unul dintre puținii români care au semnat un contract cu o agenție internațională, Reuters, după 1989.
Emanuel Pârvu a avut un mare succes și cu scurtmetrajele sale. În 2018, scurtmetrajul său „Totul e foarte departe” a fost inclus pe lista celor 94 de filme eligibile pentru nominalizare la premiile Oscar. Tema relațiilor dintre părinți și copii este frecvent abordată în lucrările sale, inclusiv în filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”. Scenariul urmărește povestea lui Adi, un tânăr de 17 ani care este atacat brutal într-o noapte în satul său din Delta Dunării. Filmul explorează impactul acestui atac asupra familiei lui Adi și asupra comunității locale.
A fost aplaudat minute în șir după proiecția de la Cannes
Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii” a fost primit cu entuziasm de cei strânși să-l urmărească. Emanuel Pârvu, precum și echipa sa, au fost aplaudați mult după ce s-a terminat proiecția filmului, de către cei din sală. Regizorul a ținut și un discurs prin care a ținut să mulțumească pentru faptul că filmul a fost ales pentru a participa la competiție.
„Îmi este greu să vorbesc. Vă mulțumesc foarte mult! Mulțumesc comitetului de selecție al festivalului, vă mulțumesc pentru tot! Vreau doar să spun numele actorilor care sunt prezenți aici: Valeriu Andriuță, Ingrid Micu-Berescu, Ciprian Chiujdea, Bogdan Dumitrache. Producătoarea Miruna Berescu, directorul de imagine Silviu Stavilă a făcut miracole, sunetistul… Îți mulțumesc pentru sunetul vântului”, a spus regizorul Emanuel Pârvu, plin de emoție.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook