Simona Ionescu / Redactor Șef

Emma Răducanu, așteptată să joace în România, în octombrie. Ce îi pregătește bunica din București

Emma Răducanu, așteptată să joace în România, în octombrie. Ce îi pregătește bunica din București
Noua vedetă a tenisului mondial, Emma Răducanu (18 ani, 23 WTA), proaspăt câștigătoare la US Open, e așteptată la finalul lui octombrie în România. Ea ar trebui să joace în cadrul celui de-al doilea turneu WTA pe care Clujul îl va găzdui în acest an.

Emma Răducanu e așteptată să joace în România, în octombrie, la Transylvania Open. Evenimentul sportiv e programat în perioada 25 octombrie – 1 noiembrie. Are loc, practic, cu doar o săptămână înainte de Turneul Campioanelor de la Guadalajara, unde, de asemenea, Emma va fi prezentă. Competiția de la Cluj se va în Sala Polivalentă.

Emma Răducanu, așteptată să joace în România

„Incredibilă forța de care a dat dovadă Emma în ultimele săptămâni! Știu ce înseamnă efortul depus de ea, nu e simplu să menții nivelul superbun chiar în fiecare meci. Emma face lucrurile să pară simple, dar nu sunt deloc așa. Cel mai mult îmi place cât de sinceră e bucuria ei.

O așteptăm la Transylvania Open cu brațele deschise! Cred ca România abia așteaptă să o întâlnească și să o aplaude”, a declarat Patrick Ciorcilă, directorul competiției clujene, pentru GSP.ro.

Emma Răducanu a urcat 120 de locuri în WTA

Emma Răducanu se afla pe locul 150, la debutul US Open. Jucătoarea de 18 ani care are tată român și mamă chinezoaică iar acum va urca peste 120 de locuri. Emma ajunge astfel pe locul 23 WTA, cu un total de 2.571 de puncte, depășindu-le pe  Serena Williams, Madison Keys, Victoria Azarenka sau Jelena Ostapenko.

Emma s-a născut în Canada, la Toronto, iar acum are și cetățenie britanică. Când avea doar doi ani, familia acesteia s-a mutat din Toronto în Marea Britanie. Aici Emma a făcut primii pași în tenis.

Ce îi pregătește Emmei bunica din București

Bunica proaspăt câștigătoarei de la US Open locuiește într-un bloc din centrul Capitalei construit în anii ’80. Femeia spune că e vizitată de nepoata ei în fiecare an. Și că, de fiecare dată, o așteaptă cu sarmale, deoarece sportiva iubește acest delicios fel de mâncare. Mamaie spune că nu a mai văzut-o pe Emma în carne și oase de dinainte de pandemie. Îi este dor de ea.

Amintim că la ediția din acest an de la Wimbledon, Emma Răducanu a vorbit atunci despre legăturile ei cu România. „Tatăl meu e din București. La fel ca bunica, ca mamaia, care locuiește în continuare în centrul Bucureștiului. Revin acolo de câteva ori pe an pentru a o vedea. E foarte frumos. Iubesc mâncarea de acolo. Să fiu sinceră, e incredibilă! Bunica îmi gătește, iar ăsta e un alt lucru special”, a spus Emma Răducanu pentru Gazeta Sporturilor.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre