Simona Ionescu / Redactor Șef

Familia lui Gabriel Cotabiță, anunț despre înmormântare. La ce capelă a fost depus artistul

Familia lui Gabriel Cotabiță, anunț despre înmormântare. La ce capelă a fost depus artistul
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață pe 23 noiembrie, la 69 de ani. Familia acestuia a făcut primul anunț în ceea ce privește înmormântarea, dar și măsura în care fanii își pot lua la revedere de la regretatul artist.

Familia lui Gabriel Cotabiță a rupt tăcerea și a transmis primul mesaj de după moartea artistului. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani, la Spitalul Universitar din București. A suferit un accident vascular cerebral, iar organismul său a cedat, în ciuda manevrelor de resuscitare ale medicilor. 

Cotabiță și-a petrecut ultimele săptămâni prin spitale. A fost internat la Spitalul Floreasca, în urma AVC-ului suferit, apoi Spitalul Universitar, unde a fost supus unei proceduri de urgență. Starea lui însă s-a deteriorat, mai ales că organismul său fusese supus unei grele încercări în 2015, atunci când a fost resuscitat în urma unui stop cardiac. 

Trupul lui Gabriel Cotabiță, depus la Capela Cimitirului Bellu 

Acum, fiicele sale din prima căsnicie, dar și soția sa actuală, Alina Munteanu, au transmis un mesaj în care au oferit detalii cu privire la înmormântare, dar și la locul în care va fi depus Cotabiță, pentru ca fanii să își poată lua la revedere. 

Trupul neînsuflețit al lui Gabriel Cotabiță a fost depus la Capela Cimitirului Ortodox Bellu, iar fanii își pot lua la revedere de la artist astăzi, între orele 08:00 și 20:00

Astfel, Gabriel Cotabiță a fost depus la Capela Cimitirului Ortodox Bellu, luni, pe data de 25 noiembrie. Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați acolo astăzi, între orele 08:00 și 20:00. 

Înmormântarea va fi una discretă 

Familia a mai transmis și că înmormântarea va una discretă, așa cum și-ar fi dorit artistul. 

„Suntem recunoscătoare pentru tot sprijinul primit în această perioadă. Gabriel Cotabiţă reprezintă un etalon al profesionalismului în muzica uşoară românească dar şi un tată, soţ şi prieten excepţional. 

Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt aşteptaţi luni – 25.11.2024 – la Capela Cimitirului Ortodox Bellu între orele 08:00-20:00. 

Ultima slujbă religioasă se va ţine în cadru restrâns. Dorim să îl onorăm cu aceeaşi discreţie şi eleganţă de care a dat dovadă în timpul vieţii, aşadar familia nu va oferi declaraţii. Vă mulţumim pentru înţelegere şi rugăm presa să ne respecte în continuare intimitatea”, se arată în mesajul familiei.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri