Sunt multe domnișoare care au sperat că vor intra în grațiile lui Jador, dar în inima lui nu există decât o singură femeie: Hoder.
Artistul a postat recent pe contul de socializare un mesaj în care le-a explicat tuturor că această femeie i-a luat mințile și ar face orice pentru ea. „Sunt multe de zis…. Ce îmi rămâne este să vă anunț că ea este cea care îmi face inima să îmi tresară, ea îmi umple inima de fericire și ea este cea pe care Dumnezeu mi-a dăruit-o.
Ea este Hoder aleasa inimii mele… Femeia care o să aibă cea mai frumoasă viață alături de mine”, sunt cuvintele postate de Jador, alături de o fotografie cu superba lui iubită.
Cântărețul a început să devină mai ordonat
Pe de altă parte însă, sora sa, Camelia, care locuiește alături de Jador a dus multă muncă pentru a-l disciplina pe artist. Și minunea s-a împlinit, chiar dacă mai sunt lucruri de pus la punct. „A început să aibă progrese. După ce mănâncă își spală farfuria, dacă se schimbă își duce hainele la baie uneori, uneori nu prea. Mai progresăm.
L-am certat prea mult și am țipat prea mult și probabil s-a săturat de gura mea„, a mărturisit Camelia, la Wownews. Cei doi frați se iubesc foarte mult și ar face orice unul pentru celălalt. Și pentru că Jador își dorește enorm să devină tată, Camelia e convinsă că acest vis i se va împlini cât mai repede posibil. „El clar! Jador ar face copil primul. Eu sunt prea mică. În trei ani cred că o să facă”, a mai spus sora cântărețului.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook