Fiica Andreei Esca a recunoscut furtul. Unde-și ascunde economiile fiul prezentatoarei

Ea, vulcanică, spune mereu lucrurilor pe nume, el, foarte calculat și bărbatul care nu se enervează niciodată. Împreună, Alexia și Aris Eram sunt frații preferați ai românilor.
Ca majoritatea fraților, în copilărie Aris și Alexia s-au „împuns” de multe ori. Aventura din America Express însă i-a făcut să se redescopere unul pe celălalt și să se apropie mai mult ca niciodată.
Simpaticii copii ai Andreei Esca spun că acum sunt mai uniți ca niciodată, spre bucuria părinților. Invitați în emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”, Alexia și Aris au spus lucruri pe care fanii nu le-au aflat până acum despre ei.
În timp ce Alexia recunoaște că e o cheltuitoare, Aris este bărbatul pe care și l-ar dori orice femei: frumos, deștept, cuminte și chibzuit. Fiul Andreei Esca a recunoscut că de ani mulți își strânge economiile într-o cutie, pe care însă sora sa a descoperit-o. Și nu numai atât…
„E vorba de o cutie înaltă de whisky, unde îmi păstrez economiile. Le spuneam părinților că vreau să ies, stăteam acasă, iar banii îi strângeam. Alexia știa unde îi ascund și bineînțeles că lua din el. Eu, care îi număram mereu, știam cât lipsește”, a glumit Aris.
Prinsă cu mâța în sac, Alexia a recunoscut că a „furat” din cutiuța cu economiile fratelui său. „Eu credeam că nu-și dă seama, luam puțin, mai ales că nu mi-a zis niciodată nimic. Dar te ajut și eu când ai nevoie”, s-a alintat simpatica tânără.
Cât privește banii câștigați în urma prestației de la „America Express”, cei doi frați au primit ce au negociat și toată lumea a fost mulțumită.
În ceea ce privește poveștile de iubire ale celor doi frați, Alexia susține că „ne-am respectat întotdeauna relația fiecăruia, dar tot timpul ne sfătuim. De asta e fratele meu, ca să-mi spună adevărul”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook