Simona Ionescu / Redactor Șef

Fiica cea mare a lui Cornelui Vadim Tudor n-a mai venit la emisiunea lui Cristi Brancu. Nu e de bine!

Fiica cea mare a lui Cornelui Vadim Tudor n-a mai venit la emisiunea lui Cristi Brancu. Nu e de bine!
Cristi Brancu o invitase pe Lidia Vadim Tudor în emisiunea pe care jurnalistul o realizează la Prima TV. Dar, fiica cea mare a Tribunului nu a mai venit. A explicat prin telefon ce a pățit.

Lidia Vadim Tudor nu mai are un an bun. La nici patru luni de când s-a căsătorit, tânăra a rămas văduvă. Are probleme și la revista ”România Mare”.

Lidia Vadim Tudor i-a dat țeapă lui Cristi Brancu

Lidia, fiica lui Corneliu Vadim Tudor, a suferit un accident și a ajuns de urgență la spital. Nu a mai putut fi prezentă la emisiunea lui Cristi Brancu, de la Prima TV. Aceasta i-a explicat prezentatorului despre problema care a intervenit.

„Am căzut în genunchiul stâng, nu pot să vin, sunt la radiografie. Am apă la genunchi. Mi-au pus o orteză și în câteva zile ar trebui să se resoarbă. Am alergat după cineva și era o gură de canal denivelată și nu am mai simțit”, i-a transmis Lidia Vadim Tudor lui Cristi Brancu.

Pe 28 noiembrie, Corneliu Vadim Tudor ar fi împlinit 72 de ani. Lidia îi duce dorul și îi continuă proiectele

Problemele se țin lanț

După decesul tatălui său, Lidia Vadim Tudor a muncit mult pentru a continua afacerile și proiectele părintelui său Corneliu Vadim Tudor. A reușit să revigoreze revista România Mare. Cu toate acestea, tânăra are datorii uriașe la bancă, motiv pentru care a fost executată silit. Iată că șirul necazurilor nu s-a sfârșit.

De parcă nu era suficient, soțul ei, cu care a făcut nunta în această vară, s-a stins în luna octombrie. Tano Dan Alexandru, scriitorul cu 20 de ani mai în vârstă decât ea, a fost răpus de infectarea cu COVID-19. La ceremonia funerară au participat doar rudele și prietenii apropiați.

În ceea ce îl privește pe Corneliu Vadim Tudor, fondatorul Partidului România Mare, acesta s-a stins din viață la 65 de ani în septembrie 2015, în urma unui infarct. A fost operat la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei dar, din nefericire, s-a stins puțin mai târziu. Lidia spune că tatăl ei și-a prevestit moartea.

“Tata avea nişte vise, să zicem, mai puternice, în care i se arătau întâmplări din viitor. De exemplu, moartea Patriarhului Teoctist. L-a visat în sicriu şi el participa la înmormântarea lui. A visat-o pe mama lui fără o măsea. De fiecare dată când îi apărea mama lui în vis, ştia că se va întâmpla ceva rău. Cred că şi la moartea fratelui său, Pavel, a visat-o. Şi-a visat şi înmormântarea.

O mulţime de oameni duceau pe braţe un politician îmbrăcat în alb. Nu ştia că era el. Noi de visul ăsta n-am ştiut. Ne-a povestit altcineva. Îl marcau visele astea. Credea în visele acestea pentru că le-a simţit pe pielea lui. (…) Eu n-am avut niciodată astfel de vise până să moară el. Visele cu el îmi arată ceva. Şi ştiu sigur, că am verificat”, a spus fiica Tribunului într-o emisiune televizată.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre