Mihai Bobonete face parte din categoria celor mai apreciați actori, dar viața lui nu e deloc ușoară.
Filmările la serialul “Las Fierbinți” l-au pus pe butuci pe Mihai Bobonete. „Duc piciorul târâș, îmi țiuie urechile”
Fanii s-au întrebat de foarte multe ori ce fac actorii pe platoul de filmare al serialului Las fierbinți, dar și cât de greu le este. Mihai Bobonete a dat totul din casă și a amintit că viața unui actor nu e deloc ușoară. În plus, totul devine și mai greu când intervin și problemele de sănătate.
“Am învățat 30.000 de pagini de text în 10 ani de filmări”
„Cam 8 luni pe an, de la 5.45 la 20.00, fix cum ați citit. Cam 30.000 de pagini de text învățate în 10 ani de filmări, cam niște păr alb la toată lumea și câteva zeci de insomnii sau stări de anxietate și depresie, dar în rest bine… vorba lui Cuzin.
Duc piciorul târâș, mă înjunghie puțin pe la spate, am măselele puțin cariate, dar nu-i nimic… A, și îmi țiuie urechile la 6 fix în fiecare zi și nu mai văd nici de aproape și nici de la distanță, dar în rest sunt bine”, a declarat Mihai Bobonete într-un interviu pentru Viva.
„Nu cred că poți să faci averi peste noapte cu actoria”
Iar cine vrea să-i calce pe urme lui Bobonete, trebuie să știe că un actor muncește enorm, însă nimeni nu are succes peste noapte. “Cred că se poate trăi decent și din actorie și joburi adiacente, dar totul e să muncești mult. Nu cred că poți să faci averi peste noapte cu actoria.
Nu poți avea succes peste noapte cu un rol, trebuie să muncești și să capeți înțelepciune, iar veniturile pecuniare vin cu experiența și creșterea valorii. Nu mă plâng și, slavă Domnului!, sunt încă în putere să pot munci și nu fug de muncă, așa că să vină și banii, că nu strică.”, a mai spus actorul.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook