Fiul actorului Costel Constantin, în lacrimi despre relația cu celebrul său tată. „A mai venit peste doi ani acasă”

Invitat în podcast-ul lui Adrian Artene, fiul lui Costel Constantin a spus adevărul despre relația pe care a avut-o cu tatăl său. O relație rece, cauzată probabil de faptul că „poate, am vrut să-l pedepsesc”.

Un munte de talent, Costel Constantin a făcut parte din generația de aur a României. Iar cauza morții a fost și a rămas și în aceste momente, oarecum incertă. Chiar dacă avea probleme cu diabetul, fiul său spune că-l ținea în frâu cu medicamentele.

Doar durerea de suflet cauzată de moartea soției n-a putut nimeni să o stingă. Rămăsese prea singur și cu mult prea mult dor în inimă… În plus, nici relația cu fiul său biologic, rugbystul Tudor Constantin, rodul iubirii dintre actor și prima soție, Sânziana, n-a fost una închegată.

„Mă cheamă Tudor din cauza lui Tudor Mușatescu, erau foarte buni prieteni”

„Mă nasc în 69 la București, la Polizu, în sectorul 8. M-am născut prematur. M-am născut pentru că ei s-au mutat în București. Costel Constantin împreună cu alți actori au fost racolați, să zic așa, de maestrul Beligan și mă cheamă Tudor. Trebuia să mă cheme Dominic.

Am citit că mă cheamă Tudor din cauză că m-a botezat Mitzura Arghezi. Nu. Mă cheamă Tudor din cauza lui Tudor Mușatescu, erau foarte buni prieteni. Nu m-a mai botezat Tudor Mușatescu. M-au botezat niște rude de-ale noastre”, a declarat acesta.

„A mai venit peste doi ani acasă”

Chiar dacă părinții s-au iubit nebunește o perioadă, Tudor nu a uitat niciodată momentul în care Costel Constantin a venit acasă îmbrăcat în Moș Crăciun. L-a revăzut apoi peste doi ani… Ceva s-a rupt în sufletul lui de copil și nu l-a mai văzut ca pe un tată. De altfel, rare au fost momentele în care rostea acest cuvânt, preferând să-i spună pe nume.

„Ca tată a fost un foarte bun actor. (…) A intrat într-o altă scenă. La un moment dat, aveam vreo șase ani. El a venit îmbrăcat în Moș Crăciun, eu l-am recunoscut. Și a mai venit peste doi ani acasă. Între timp au divorțat. Noi ne-am mutat la Iași. A plecat pur și simplu”, a povestit fiul actorului cu ochii în lacrimi.

„Nu era genul meu de femeie sau de om”

Despre mama sa vitregă, Mihaela, femeia alături de care tatăl său a stat timp de 40 de ani, Tudor nu a avut prea multe de spus, dar a recunoscut că a fost o femeie „în care puteai să-ți pui baza”. „O femeie potrivită pentru Costel. O femeie obedientă și extrem de prezentă în viața lui. Umbra lui, de altfel. N-am avut nimic contra ei. Nu eram fanul ei, nu era genul meu de femeie sau de om”, susține rugbystul.

Chiar dacă relația lui cu actorul a fost una rece, acesta se înțelegea foarte bine cu nora și vorbeau foarte des, iar Tudor e de părere „că le făcea foarte bine. De foarte multe ori mă gândeam la el, dar fără să-l sun. Nici nu-mi venea să-l sun, dar știam că e acolo. Zilele trecute stăteam și mă gândeam și mi-am dat seama că nu mai e”.

„Poate vroiam să-l pedepsesc”

Fiul lui Costel Constantin crede că tatăl său „nu avea voie să fie om” și nu putea „fi nici tată, nici soț”. Și a înțeles acest lucru mai bine ca niciodată acum, când tatăl său a plecat la Ceruri. Iar tristețea îi apasă sufletul, mai ales că nici mama nu mai e. Își reproșează că nu a fost mai permisiv și crede că, poate, s-a comportat așa pentru că „voiam să-l pedepsesc. Poate că ar fi trebuit să comunic mai mult”.

„Măi, Costele, ce te-ai apucat tu să mori?”

Cu aproximativ o lună în urmă, între tată și fiu a avut loc ultima discuție. Subiectul a fost fiul lui Tudor și nepotul lui Costel Constantin, care îi calcă pe urme. „Ultima discuție cu tatăl meu, la telefon. Am vorbit că trebuia să vină să vadă o piesă de-a celui mic. (…) Din nefericire, exact cu o lună înainte i-am făcut o poză la Institutul de Teatru. Constantin era pe perete și Răzvan îl ține, așa, în mână. I-am trimis-o și el s-a bucurat foarte tare”, a spus fiul.

„Am fost zilele trecute la cimitir la Costel, să vorbesc un pic cu el. Și eu și Cristina. Ea se duce mai des. Am avut o senzație destul de neplăcută. Mama e în mare. A vrut să se ardă și am aruncat-o în mare și mă duc des și vorbesc cu ea.

Recunosc că i-am reproșat ce a făcut. În sensul că de ce a murit. Măi, Costele, ce te-ai apucat tu să mori? (…) Îmi pare foarte rău că nu mi-am luat rămas bun. Mă bucur că am rugat-o sau am împins-o, în ultima perioadă, parcă știam, îi tot spuneam Cristinei: Mai sună-l”, sunt cuvintele unui fiu îndurerat.