Fosta soție a lui Eminem, Kim Scott, electrocutată de poliție. Femeia a fost încătușată și dusă în arest
Fosta soție a lui Eminem, Kim Scott, a ajuns în centrul unui nou scandal, în care s-a solicitat intervenția poliției.
Autoritățile au fost chemate la domiciliul acesteia după un apel de urgență efectuat de un membru al familiei, care a semnalat o situație critică. Conform informațiilor publicate de presa americană, echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului, iar Kim Scott a fost transportată ulterior la un spital din Mount Clemens.
Conform presei americane, Kim Scott ar fi avut un comportament agresiv în momentul în care agenții au încercat să o imobilizeze. Fosta soție a lui Eminem ar fi mușcat un polițist și ar fi lovit un alt agent, fiind ulterior imobilizată cu ajutorul electroșocurilor și arestată pentru ultraj și opunere la arestare. Starea sa de sănătate după internare nu a fost făcută publică până în acest moment.
Nu este primul episod dificil din viața lui Kim Scott. Kim Scott, în vârstă de 51 de ani, s-a confruntat în ultimii ani cu mai multe probleme personale și juridice. În luna iunie, presa americană relata că pe numele său fusese emis un mandat după ce nu s-a prezentat la o înfățișare într-un dosar privind conducerea sub influența alcoolului.
Anterior, aceasta fusese arestată într-un caz similar, iar numele său a mai apărut în atenția publicului în urma unor episoade dificile din viața personală.
Kim Scott și Eminem au avut una dintre cele mai cunoscute și tumultuoase relații din lumea showbizului. Cei doi s-au căsătorit pentru prima dată în 1999 și au divorțat în 2001, pentru ca apoi să se recăsătorească în 2006. A doua căsătorie a durat doar câteva luni, divorțul fiind finalizat în același an.

Împreună au o fiică naturală, Hailie Jade, iar de-a lungul anilor au crescut și alte două fete, pe care cuplul le-a adoptat. Relația dintre cei doi a inspirat mai multe piese ale artistului și a fost intens mediatizată încă de la începutul carierei lui Eminem. Versurile pieselor „Bonnie & Clyde,” „Kim”, „Sing for the Moment” sau „Solider” vorbesc depsre relația lor. În plus, o parte din povestea lor a fost transpusă pe marele ecran, în filmul „8 Mile”, unde Kim a fost interpretată de actrița Brittany Murphy.
Este de amintit că fosta soție a lui Eminem, Kim Scott are o lungă istorie de luptă cu dependențele, iar de-a lungul timpului s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate mentală. Ea a încercat să se sinucidă în 2001, anul primului divorț de artist, apoi în 2015 și mai apoi în 2021.
După al doilea divorț de Eminem, ea s-a retras aproape complet din viața publică și nu este cunoscută ca având un business sau o activitate profesională constantă. În vârstă de 51 de ani, ea locuia în statul Michigan, mai exact în Chesterfield Township, o suburbie aflată la aproximativ 40 km nord-est de Detroit. Tot aici au avut loc și incidentele recente. Potrivit relatărilor din presa de peste ocean, în locuință se afla un membru al familiei care a apelat serviciul de urgență și a chemat poliția. Unele publicații susțin că apelul a fost făcut de un nepot. Pe lângă fiica naturală și fiicele adoptate împreună cu Eminem, ea mai are un fiu, dintr-o relație anterioară.
Foto: Instagram
Citește și: Copilul adoptat de Eminem sare cu acuzații la adresa artistului. Mama e sinucigașă
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook