Simona Ionescu / Redactor Șef

Fostul iubit al Adinei Halas, arestat 30 de zile! Acuzat de hărțuire

Fostul iubit al Adinei Halas, arestat 30 de zile! Acuzat de hărțuire
Fostul iubit al Adinei Halas, Daniel Onoriu, a fost arestat preventiv 30 de zile. Acesta și-ar fi hărțuit fosta soție și ar fi încălcat de mai multe ori ordinul de restricție emis împotriva sa.

Magistrații au decis să-l rețină pentru 30 de zile pe fostul pilot de curse Daniel Onoriu, după ce fosta lui soție s-a adresat poliției. Aceasta a susținut că a fost hărțuită de Onoriu, nepot al regretatei artiste Gabi Luncă.

În trecut, Onoriu a căpătat faimă în lumea mondenă după ce s-a iubit mai mulți ani cu fosta asistentă TV, Adina Halas.

Aflat în plin divorț de soția sa, Isabela, Daniel Onoriu a făcut mai multe gesturi regretabile. Acesta a ajuns să primească interdicție de a se mai apropia de femeie, însă nu a respectat ordinul de protecție. În cursul zilei de joi, 10 noiembrie, Daniel Onoriu s-a dus să o vadă pe Isabela și aceasta a chemat poliția.

Până la sosirea oamenilor legii, fostul pilot a apucat să scrie câteva rânduri pe Instagram, locul în care și-a povestit numeroasele suferințe, una dintre ele fiind și de natură psihică.

”Băi, fraților, m-am autodenunțat. M-am apropiat la mai puțin de 300 de metri de Isabela și a venit poliția, uitați! Acum urmează să mă aresteze. Mă duce la Secția 5. Să-mi aduceți și mie pachet, dacă vreți, dar lasă că îmi aduce familia mea, nu e problemă. Nu știu cât o să-mi dea, dar o să-mi dea, un an, doi, trei, nu știu”, a scris Daniel Onoriu.

Arestat preventiv pentru 30 de zile

După acest incident, Onoriu a fost reținut.

„La data de 10 noiembrie 2022, în jurul orei 22.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 5 au fost sesizați prin 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în aceeași zi, soțul său a încălcat ordinul de protecție, emis de instanță, împotriva sa”, a fost mesajul reprezentanților Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Mesajul disperat al lui Onoriu:

„Nu stiu ce sa intamplat cu noi. De fapt stiu si va spun si voua… am fost aproape mort in spital la terapie intensiva si dupa ce am iesit de acolo nu mai eram eu asa ca i am cerut divortul sotiei mele Isabela Onoriu! Dupa cateva zile am inceput sa regret dar nu vroiam sa mai fiu cu ea. Intre timp am dat de o alta femeie din Canada careia i am cumparat un bilet de avion si m am vazut cu ea in Germania iar dupa am zburat impreuna in Romania!
Nu am avut absolut nimic cu acea femeie, am vrut doar sa o fac geloasa pe SOTIA MEA 😃 si atat.
Ea a aflat pentru ca am postat pe facebook poze cu femeia asta iar instant Isabela a cerut sa divortam. Dupa a facut plangere la Politie iar eu am acum in clipa asta interdictie de a ma apropia la 300 m de ea. Pai de ce? Sunt violator in serie? Ce am facut eu sa merit asta? Eu stiu doar ca i am facut cadouri scumpe si am plimbat o in vacante iar restul sunt doar nebunii inventate de ea… cum sa i fac eu rau unui om pe care il iubesc iar ea de ce nu intelege niciodaga ca sunt un om bolnav care are nevoie de ingrijiri si medicamente nu de semnaturi pe la Politie sau ceva de genul asta!

Asa an negru am avut fratilor. Mai intai am stat in coma 55 de zile iar acum mi am si pierdut nevasta! De ce? Ce am facut eu sa merit asa ceva? De ce Dumnezeu nu ma ajuta sa fiu si eu bine?

Tata din ceruri, te rog din toata inima mea sa ma ajuti sa fiu fericit! Imi e greu tare sa fiu si bolnav si fara nevasta!

PS. Va pun un video din Spania! Cei ce nu va convine ca eu ma rog din suflet la Dumnezeu vedeti va de treaba voastra! Eu vreau sa fiu cresincios si sotul frumoasei mele sotii”, a scris fostul pilot pe Instagram, publicând și o filmare cu el, rugându-se în genunchi.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Daniel Onoriu (@danielonoriu)

Mesaje porcoase și pentru fosta, Adina Halas: „Ai fost cea mai bună la pat!”

Daniel Onoriu le-a gratulat cu mesaje obscene pe foarte multe femei care i-au trecut prin brațe. Cea mai celebră dintre ele, Adina Halas, a fost nominalizată de fostul iubit ca fiind campioană în așternuturi.

O mai țineți minte pe Adina Halas? A fost iubirea vieții mele și ne-am iubit ca nebunii….Stiți de ce m-am combinat cu ea? Gagicul ei m-a păcălit la o cursă ilegală. Eu aveam -2 pe față, adică cutia scurtă și ne-am dat pe 400m. Eu a zis să continuăm până la 1000 m ca să vedem unde începe să mă ajungă.

Normal că l-am spart pe 400 m, dar după m-a ajuns și m-a depășit până la 1000 m și uite așa s-a lăudat la toată lumea (caracter ieftin ce ești) și au râs aproape toti bikerii de mine. Ca să mă răzbun, i-am luat gagica și am rămas cu ea fix 1 an!

Eram căsătorit atunci și m-a dus forțat la notar să divorțez ca să o iau pe ea. M-am dus și, când am ajuns acolo, i-am tras o vorbă urâtă și am părăsit-o! Ne-am împăcat și aia a fost tot!

Adino, ai fost cea mai bună la pat! Adino, ai fost cea mai frumoasă, cea mai bună la pat și cea mai capabilă pentru că erai ascultătoare și făceai tot ce îți spuneam. Uitați-vă și voi cât de frumoasă e… Mă gândesc la tine, baby meu!”, a dezvăluit Daniel Onoriu pe Facebook.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre