Fostul soț al Dianei Șoșoacă, dezlănțuit: „Dă în tarot, e crescută în Otopeni, în zona mamei Omida”. Reacția șefei SOS

Silvestru Șoșoacă susține că a intentat divorțul de Diana Șoșoacă pentru că n-a mai suportat să fie „tocat” de fosta soție, dar și de „toți cunoscuții noștri”.
Silvestru Șoșoacă a subliniat faptul că nu a suferit deloc după divorț, ci a simțit o eliberare după ce totul s-a terminat. Un singur lucru în deranjează și acum: faptul că fosta soție a păstrat numele lui și se chinuie să rezolve această problemă, dar deocamdată nu poate.
„Am mai avut un divorț, eu sunt antrenat. Nu mi-am dorit nici primul divorț, nici pe al doilea, dar nu s-a mai putut. Eu l-am intentat, nu am resimțit nici un doliu, a fost o eliberare pentru mine.
Eu am construit-o pe Diana, ea m-a răsplătit prin a mă toca cât a putut de tare și i-a instigat și pe toți cunoscuții noștri să mă toace juridic.
A fost o dragoste cu năbădăi, pentru că în patru luni eram deja căsătoriți, ea nefiind divorțată atunci. În februarie ne-am întâlnit, în martie a băgat divorțul. Fetița avea patru ani atunci, am crescut-o ca pe copilul meu, dar după divorț nu m-a mai lăsat să văd copilul”, a spus Silvestru Șoșoacă la Antena 1.
Silvestru Șoșoacă susține că la început cei doi s-au înțeles din priviri, apoi a fost nevoit să o „corecteze”. Mai mult, bărbatul spune că fosta soție și-a găsit pe cineva la doar două-trei săptămâni de la divorț.
„Ajunsese senator și aveam atât de mulți deștepți că se umpluse casa și biroul. Eu nu mai eram important, fusesem doar unul. Eu eram sfetnicul, soțul, șoferul, consilier, bodyguard. Ce n-a mers? O femeie se plictisește repede și vrea cu totul altceva.
Sunt răutăcios acum, dar după ce a divorțat de mine, la vreo două-trei săptămâni și-a găsit… s-a grăbit. N-am cerut nimic, am lăsat tot după ce am plecat, doar numele meu să nu-l mai poarte. Dar o doamnă judecător blondină, frumoasă, n-a înțeles”, a punctat bărbatul.
Silvestru Șoșoacă care menționează că a lăsat o fată din Iași ce urma să-i devină soție pentru a deveni partenerul Dianei, spune că senatoarea n-a dorit să divorțeze, pentru că „fiind an electoral, a gândit că lumea o va vedea așa cum e și s-a speriat”. Bărbatul dă și mai departe din casă și afirmă că Diana Șoșoacă are legături cu farmecele și vrăjile.
„Dă în tarot, e crescută în Otopeni, la doi pași de zona mamei Omida. Știa de la bătrâne că se luau oase de mort și se făceau vrăji. Eu nu cred în așa ceva, dar Diana era în stare să facă, nu doar să creadă. Pe mine nu m-a fermecat cu asta, m-a cucerit cu alte lucruri”, a mai spus Silvestru Șoșoacă.
Contactată telefonic de un reporter tv, Diana Șoșoacă a avut o reacție șoc la ce a spus fostul soț: „Sunt la o întâlnire cu administrația Trump, mă ocup de politica externă a României. Sper să nu mă mai deranjați, o zi bună”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook