Cu bune, cu rele, Fulgy rămâne băiatul iubit al Vioricăi de la Clejani, pentru care ar face orice. Iar tânărul a făcut un gest care a impresionat-o pe artistă.
Pentru că astăzi, Viorica de la Clejani își serbează ziua de naștere, Fulgy a postat o fotografie cu cei doi pe contul de socializare. Și un mesaj în stilu-i caracteristic. „La mulți ani, mama mea sukara”, au fost cuvintele lui Fulgy, care sigur i-au stors lacrimi celebrei cântărețe.
Primul artist care a reacționat și i-a transmis Vioricăi toate cele bune a fost cântărețul Marcel Pavel. Iar Fulgy i-a mulțumit imediat cu un „Te iubesc”. Au curs mesaje de la fani, care sunt alături cu sufletul de una dintre cele mai apreciate artiste de muzică lăutăreacă ale României.
Viorica are regim special de când s-a îmbolnăvit de diabet
Stresul, problemele, alimentația necorespunzătoare și nopțile nedormite au făcut ca Viorica să se îmbolnăvească de diabet. O maladie perfidă, care poate da mari bătăi de cap. Chiar dacă recunoaște că e pofticioasă, Viorica a renunțat la tot ce-i place și ascultă medicii cu sfințenie. Recent, artista a postat și în ce constă meniul ei pentru seară. E vorba de o mână de nuci, un ciorchine mic de struguri, două felii de pâine neagră, câteva bucățele de cașcaval și o pară.
„Bună, dragilor! Asta e masa mea de seară! Vă pup și vă iubesc”, a fost mesajul artistei pentru fanii săi.
S-ar putea ca medicii specialiști să aibă obiecții față de această cină fiindcă la diabet nu se mănâncă seara fructe și mai ales atât de dulci ca strugurii și para.
„Gătește de nota 20”
Chiar dacă are mare grijă de sănătatea ei, Viorica rămâne o gospodină desăvârșită, lăudată cel mai mult de Ioniță, care i-a dat „nota 20”. Pentru că „nu găsești mâncare în niciun restaurant din București”. Artistul a povestit că au fost momente în care artista, la 2 noaptea, căuta prin frigider „piciorul de porc cu varză”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook