George Burcea vrea să-i arate Andreei că știe să iubească. Întrece orice limite și o face la televizor

În ediția de miercuri seară a emisiunii „Ferma – Orășeni vs. Săteni” de la Pro TV, George Burcea și noua lui iubită, Viviana Sposub, s-au sărutat fără nicio jenă în fața camerelor. Audiența a rămas mută. Și, evident, comentariile nu au întârziat să apară. Ana Lesko a glumit pe seama lui. „George, ce noroc că ai făcut duș, nu?”, a spus aceasta.
De asemenea, momentul a fost ironizat și de Ana Maria Ababei, care le-a cântat „Love is in the air”.
„Reîntâlnirea cu George a fost foarte emoționantă. Nu mă așteptam să fie așa. M-am gândit mult la clipa în care o să-l revăd, dar mă gândeam că nu știu, nu neapărat că o să dăm uitării acel sărut din hambar, dar că o să ne comportăm așa cum eram și înainte”, a spus Viviana Sposub în cadrul emisiunii „Ferma – Orășeni vs. Săteni”.
„A fost o reală surpriză și m-am bucurat teribil să o văd pe Viviana”, a completat George Burcea în cadrul emisiunii respective.
Înainte de momentul respectiv, Andreea Bălan a fost prezentă într-un platou de televiziune, unde a vorbit despre noul ei single și viața de mamă.
În timpul momentului dintre George Burcea și Viviana Sposub, artista era acasă și publica pe story-ul de pe Instagram o filmare din dormitorul ei.
În clipul respectiv își legăna pe picioare fiica cea mică în timp ce citea o poveste pentru ambele fetițe. „Un bebeluș a căzut la datorie. Mai am unul, dar trebuie să termin Punguța cu doi bani, așa e?”, a întrebat artista în timpul înregistrării.
Sursa foto: Instagram, YouTube
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook