A fost prins de oamenii legii așa cum nu trebuia și va trage consecințele. Ce a mai făcut Cătălin Moroșanu.
Încă o vedetă a rămas fără permis de conducere. Facem inventarul celor care sunt acum pietoni
La doar câteva luni de când a trecut prin aceeași problemă, Cătălin Moroșanu a gafat-o din nou. A rămas fără permisul de conducere. Potrivit Redactia, acesta a fost prins de polițiștii de la Poliția Rutieră conducând cu viteză peste limita legală în Buzău. Este vorba de o viteză de 154 km/h, în afara localității. Colac peste pupăză, mai trebuie să scoată și bani din buzunar pentru a plăti o amendă care se ridică la 1300 de lei. Drept urmare, pentru o perioadă de trei luni, Moroșanu va rămâne pieton.
În aprilie a fost prins băut la volan
Moroșanu a mai avut probleme cu poliția și în luna aprilie. La scurt timp după ce s-a întors de la Survivor România, acesta a rămas fără permis, după ce a fost prins băut la volan. Vedeta avea 0,4 mg alcool pur în aerul expirat. Se pare că nu va fi deloc ușor pentru Moro, care de curând s-a mutat singur la București pentru că și-a deschis o academie de lupte.
Iar ca să facă naveta București-Iași cu trenul este neplăcut pentru sportiv. În ceea ce privește academia, aceasta îi poartă numele și Cătălin este mândru de ce a ieșit. ”Este o modă să se denumească aceste săli de sport academie. Mă refer la mai multe ramuri sportive. (…)
Vreau să iau un antrenor de MMA, un antrenor de taekwondo. O să încerc să prind toate aceste ramuri sub această sală. Am găsit și un loc deja, la Romexpo. Soția mea rămâne la Iași, unde are o clinica dentară. Nu poate să se mute încă de acolo. Eu mă mut singur aici, ca să mă ocup de sală”, a declarat Cătălin Moroșanu cu ceva timp în urmă.
În ultimele luni au rămas fără permis de conducere: Gigi Becali, Selly, Bianca Drăgușanu, fostul primar al Piteștiului, Teodor Pendiuc.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook