Incredibil cine a fost unchiul bogat al lui Cătălin Bordea! „Acum am bani, dar am momente când mă comport ca un sărac”

Cătălin Bordea a luptat din greu să ajungă în vârf. Ar fi putut fi ajutat de unchiul său bogat, însă acesta nu a ridicat nici un deget.
A făcut show-uri de stand-up în toate colțurile țării, în străinătate, ba chiar și în penitenciar și continuă să le aducă românilor zâmbetul pe buze. E absolvent al UNATC, deși recunoaște că nimeni nu i-a dat șanse cu actoria, iar acum s-a regăsit în filmul „Mentorii”, unde joacă rolul principal.
„N-am povestit niciodată asta, dar mie nu mi-a dat nimeni nici o șansă să intru la actorie. Eu am avut un unchi căruia o să-i mulțumesc toată viața (sponsor la echipele de fotbal și mare producător de cauciucuri, cunoscut ca regele anvelopelor). O fi fost el bogat, dar nu ne dădea.
Mă gândeam că sărăcia nu se vindecă cu bani. Eu acum am bani, dar am momente când mă comport sărac. Odată ce te-ai născut sărac, indiferent câți bani ai…”, a povestit Bordea în podcast-ul lui Cătălin Oprișan.
Comediantul și-a amintit și cum l-a dus unchiul bogat la București, la cămin, iar când a intrat în locație, a avut un șoc. Nu avea nici ușă la baie, nici geamuri, dar a trăit cea mai frumoasă viață, mâncând doar un singur kebap pe lună.
„M-a dus la cămin, la UNATC. Nu aveam ușă la baie, nu aveam geamuri. Mi-au trimis șofer, am ajuns acolo cu un Mercedes, aveam trei tricouri și două perechi de pantaloni. Și din momentul ăla știam că am 50 de lei, din banii ăștia de acum, pe lună.
În rest, spunea Gelu, dacă vrei bere, să impresionezi vreo fată să te duci în Centrul Vechi să bei ceva, ia bursă, copile. Și am învățat și mi-am luat bursă. Ca să beau.
Crezi că era vreun student care să ia bursă și să facă ceva cu ea? Nu, adolescenți fiind, noi luam bursă pentru distracție. Să ieși în oraș, să-ți iei și tu un tricou pe tine. Mâncam un kebap pe lună. Atât îmi permiteam. Nu eram nici unul întreg la cap la facultate. Și după aia, a venit și Bobonete”, i-a povestit Bordea lui Cătălin Oprișan.
Ca să poată să-l ia pe Bobonete în camera de cămin, unde Bordea stătea cu doi basarabeni și un macedonean, a pus la punct la punct o strategie simpatică. Ulterior, Bobo și Bordea au găsit o metodă inedită să-și facă publicitate și să le arăte românilor cât de talentați sunt. Nimeni nu s-ar fi gândit vreodată la așa ceva.
„Și am vorbit cu macedoneanul în engleză, mă rog engleza mea… Macedoneanul avea o gagică la etajul zece și l-am determinat să se mute cu ea.
Și-a luat ăla bagajele și a plecat din dragoste și uite așa l-am adus pe Bobonete. S-a terminat tot atunci. A început stand-up-ul în România, atunci dădeam anunț cu el. Tu știi că Bobonete a anunțat în 7 seri că vine Seinfeld în România?
Începusem noi să facem stand-up, dar erau 30 de amărâți care se uitau la noi. Ne chiorăiau mațele și ne-am întrebat ce facem. Și el a spus: Bă, ori șocăm, ori murim. Și zis atunci: Dăm anunț în 7 seri că vine Seinfeld în România. Și a dat. Era coadă la Teatrul Național, de la Lăptăria lui Enache până jos în stradă, se blocase totul. Eu nu înțeleg cum au venit atâția oameni.
Cum te duce capul că vine Seinfeld într-o ceainărie? Era localul lui Chișu și a venit și el, a luat masă. Atât de bine a ieșit show-ul ăla încât lumea a înțeles că a fost o cioacă, iar Bobonete a urcat la final și a spus că-i pare rău, dar a trebuit să dăm un tun de popularitate, ca să se afle și de noi. Și de atunci a început stand-up-ul”, a vorbit comediantul despre începuturile sale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook