Un restaurant din București a comunicat zilele trecute un regulament pentru părinții care vin însoțiți de copii la local. Conform unei reguli comunicate de conducerea localului, copiii trebuie să „rămână așezați la masă pe toată durata vizitei la restaurant”. Mesajul a provocat un adevărat scandal pe internet, iar inclusiv persoane publice și-au dat cu părerea. Una dintre ele este Ioana Ginghină, care intervine și spune clar ce părere are despre întreaga poveste.
Totul a pornit de la un video postat pe contul de Instagram „Și Blondele Gândesc”, în care Miruna Ioani împărtășește ceea ce a numit „o părere nepopulară”. Celebra bloggeriță a explicat că mesajul restaurantului era un îndemn pentru părinți de a-și educa copiii, în niciun caz nu era o ofensă la adresa celor mici.
Bloggerița a explicat motivele din spatele mesajului transmis de către restaurant
Mai mult decât atât, femeia explică faptul că poate fi periculos pentru cei mici să alerge de colo colo într-un local, pentru că se pot trezi inclusiv cu „o ciorbă fierbinte în cap”, dacă se lovesc de unul dintre ospătari, spre exemplu.
View this post on Instagram
Părerile au fost împărțite în comentarii, așa cum era de așteptat. În timp ce unii internauți au contrazis spusele bloggeriței, un număr covârșitor a fost de acord cu spusele Mirunei. Una dintre persoanele care a intervenit a fost Ioana Ginghină, care a povestit o întâmplare prin care a trecut cu soțul ei, în momentul în care plănuiseră o cină romantică la restaurant.
Ioana Ginghină povestește momentele neplăcute prin care a trecut
Ioana Ginghină l-a întâlnit pe Cristi Pitulice în 2019, la scurt timp după divorțul de actorul Alexandru Papadopol. Acesta din urmă și Ioana au împreună o fiică, Ruxandra, în vârstă de 16 ani, care a rămas să locuiască alături de mama sa în urma divorțului. Ioana Ginghină s-a căsătorit cu Cristi Pitulice anul trecut în septembrie, după o relație de câțiva ani.
Actrița a povestit într-un comentariu lăsat la video-ul bloggeriței un moment neplăcut de care a avut parte, atunci când era cu soțul ei, Cristi Pitulice, la un restaurant: „Exact. Am fost într-o seară romantică la un restaurant cu soțul meu să petrecem o seară frumoasă împreună. Au alergat pe acolo toată seara niște copii. Veneau și se loveau de scaunele noastre”, a comentat Ginghină la postare.
„Am plecat plină de nervi”
Ioana Ginghină a mărturisit că toată întâmplarea i-a stricat cheful, căci a plecat nervoasă din restaurant, în seara ce se voia a fi una romantică alături de soțul ei. Ba chiar a completat că fiica ei, Ruxandra, nu ar fi făcut niciodată așa ceva.
„Am plecat plină de nervi. Exact de asta. Copilul meu nu ar fi făcut niciodată asta pentru ca eu nu aș fi lăsat să se întâmple asta. Ei, copiii nu sunt vinovați clar”, a continuat actrița. „Dacă și eu urăsc copiii care lucrez cu ei de o viață 😂😂😂 Dar și când aleg să ies cu copiii sau adolescenții mei de la cursuri, la teatru sau în excursii. Și acolo am grijă să nu deranjăm restul oamenilor”, a încheiat Ioana Ginghină.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook