Simona Ionescu / Redactor Șef

Ioana Năstase păstrează această tradiție de Paște din copilărie. Ce cadou îi va face lui Ilie

Ioana Năstase păstrează această tradiție de Paște din copilărie. Ce cadou îi va face lui Ilie
Cu bune, cu rele, Ioana și Ilie Năstase sunt tot împreună, iar Învierea Domnului va fi petrecută, așa cum spune, tradiția, în familie.

A vrut să divorțeze de două ori de Ilie Năstase, dar tot de atâtea ori s-a răzgândit. Ce vor face de sărbători Ioana și soțul său.

Ioana Năstase păstrează această tradiție de Paște din copilărie. Ce cadou îi va face lui Ilie

Într-un interviu pentru Ego.ro, Ioana Năstase a vorbit despre cum va petrece sărbătorile pascale pe care le iubește atât de mult. Soția lui Ilie Năstase spune că va merge la toate slujbele iar în dimineața zilei de Paște va face un ritual pe care-l ține încă din copilărie.

„Voi merge zilele acestea la mai toate slujbele de seară. Paștele îl petrec în familie, așa mi se pare frumos. Apoi, o să plec într-o vacanță, să mă relaxez puțin. pun pe mama să vopsească ouăle și, întotdeauna, înainte de a mă băga la somn, îmi pun un ou roșu în apă, iar dimineață mă spăl pe față. Este o tradiție pe care o păstrez din copilărie. (…) Nu știu dacă o să meargă și la slujbă, el nu prea are răbdare, dar o să petreacă Paștele, cu siguranță, cu mine”.

Ilie Năstase, o nouă criză. Cum și-a repezit soția când a simțit că-și bate joc de el

„Fac foamea. Știm toate că fără să facem foamea, nu merge”

Cât privește preparatele gustoase de pe masa tradițională, Ioana a afirmat că va gusta, dar cu măsură, pentru că ține mult la silueta ei. „O să încerc să gust câte puțin din toate, cu măsură. După o vârstă, după 35 de ani, nu mai e ca la 20. Fac foamea. Știm toate că fără să facem foamea, nu merge. Eu nu sunt cu diete, dar mănânc foarte puțin, da, este adevărat”, a spus bruneta.

Daruri pentru familie

Așa cum spune tradiția, de Înviere toată lumea trebuie să poarte haine noi. Și Ioana ține cont de acest lucru și urmează să le facă daruri și celor dragi. Cel mai probabil, Ilie va primi un trening.

„Normal, iau, se bucură toată lumea. Încă nu le-am cumpărat, urmează zilele acestea, probabil hăinuțe, încă nu știu, o să mă gândesc la o listă. Nu m-am gândit. El este cu trening-urile, probabil o să îi cumpăr unul. O să mă uit la ce îi lipsește din garderobă”, s-a destăinuit aceasta.

Sursă foto: facebook

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre