Simona Ionescu / Redactor Șef

Ioana și Ilie Năstase s-au împăcat, zice Dan Capatos. Fiul Ioanei face o declarație uimitoare

Ioana și Ilie Năstase s-au împăcat, zice Dan Capatos. Fiul Ioanei face o declarație uimitoare
Sunt doar câteva zile de când a apărut știrea soția lui Ilie Năstase a cerut ajutorul polițiștilor ca să iasă din casă. Ioana și Ilie Năstase s-au împăcat?

Vestea că Ioana Năstase a apelat la polițiști ca să părăsească domiciliul a surprins pe toată lumea. Acum știrea este că cei doi s-au împăcat.

Ioana Năstase a cerut ajutorul polițiștilor

Ilie Năstase a spus de multe ori că își iubește soția, pe Ioana, cea de-a cincea, și că lângă ea și-a găsit liniștea. Ba, a spus că ea l-a învățat până și rugăciunea ”Tatăl nostru! Pentru el nu știa să se roage și că au fost împreună la mai multe mănăstiri și lăcașuri de cult.

Însă, Vineri, 8 ianuarie, Ioana Năstase a cerut ajutorul poliției.

„În seara de 8 ianuarie 2021, prin apel 112 a fost sesizat un conflict casnic. La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției 2, care au luat legătura cu persoana care a reclamat situația. Aceasta a refuzat să formuleze plângere sau punerea în aplicare a unui ordin de protecție provizoriu”, a comunicat Poliția.

„Da, este adevărat. Nu voi da foarte multe detalii. Mă bucur foarte mult că am ieșit teafără din acea casă. Și mulțumesc domnilor polițiști că au venit la timp”, a spus Ioana Năstase.

Ioana și Ilie Năstase s-au împăcat, spune Dan Capatos

Dan Capatos, prezentatorul emisiunii Xtra Night Show, a anunțat, în direct, la Antena Stars, că Ioana Năstase și Ilie Năstase s-au împăcat! Vedeta a spus că a vorbit cu fostul mare tenismen, care l-a asigurat că acum totul este în regulă.

Dan Capatos a dezvăluit, în timpul emisiunii pe care o moderează, Xtra Night Show, că a vorbit cu Ilie Năstase.

Ilie Năstase i-a spus că s-a împăcat cu soția lui. De fapt, că Ioana l-a iertat.

”Am vorbit cu Ilie și mi-a spus că s-ar fi împăcat cu Ioana”, a afirmat Dan Capatos.

Ce spune fiul Ioanei Năstase

Tot la „Xtra Night Show”, Theodor, fiul Ioanei Simion a dezvăluit ce anume s-a întâmplat, de fapt, între mama lui și fostul mare tenismen.

Potrivit spuselor sale, a fost sunat de brunetă imediat după ce a fost victima agresiunii domestice.

„M-a sunat la câteva minute să-mi spună că s-a întâmplat ceva și că nu știe ce să facă, i-am sus să fie liniștită că, cu siguranță, dacă se liniștește va lua o decizie bună pentru ea. Mama oricum este o luptătoare, e o femeie puternică, știe ce vrea de la viață.”, a spus fiul Ioanei Simion, citat de Antena Stars.

„Motivul nu mi l-a spus în totalitate. A omis să spună unele lucruri, mi-a spus destul de vag. Era supărată si puțin speriată, dar încerca să ascundă. Este prima oară când se întâmplă așa ceva, e primul moment care se întâmplă și îl văd, de fapt îl văd la televizor”, a spus Theodor, citat de aceeași sursă.

La sfârșitul intervenției de la „Xtra Night Show”, fiul Ioanei Simion a mărturisit că nu a auzit niciodată de Nick Rădoi.

„Nu-l cunosc. Mama nu mi-a spus de el nimic, cam atât de important a fost”, a spus băiatul despre presupusele mesaje dintre Nick Rădoi și mama lui.

E destul de curios că fiul spune că nu știa de relația mamei sale cu Nick Rădoi, când ea posta pe pagina ei de Facebook fotografii cu acesta și povestea lor de dragoste.

Acum, Nick Rădoi s-a băgat și el în scandal, declarând presei că Ilie Năstase s-a supărat pe Ioana din cauza lui. Soția lui Ilie Năstase a spulberat, însă, acest motiv, dar nici nu a spus din ce cauză a izbucnit scandalul și nici în ce a constat agresiunea asupra ei.


Soția lui Ilie Năstase: ”Sunt și sub șoc. M-am speriat foarte tare”

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre