Din fericire, după ce l-a cunoscut pe actualul iubit a înțeles ce înseamnă dragostea adevărată, necondiționată și care te face să plutești.
Invitată de Mihai Morar în podcast-ul său „Fain & Simplu”, Irina Rimes și-a pus sufletul pe tavă și a spus ceea ce nu știa nimeni despre viața personală. Vedeta spune că după mulți ani de chin, și-a găsit liniștea în brațele lui David Goldcher. Până să ajungă aici însă, a trecut prin situații critice. După atâta experiența, Irina știe și de ce a trebuit să suporte atâtea lucruri grele și unde a greșit: s-a transformat din iubită în mamă.
„Eu o să îi arăt lui că poate să fie iubit și el o să înflorească.” Este greșit să își dorești să salvezi pe cineva”
„Lipsa părinților, și în special, a tatălui, m-a făcut să fiu mama salvatoare. „Mamă, dar băiatul ăsta este așa cuminte, și talentat, și bun, și frumos, dar este nefericit. Eu o să-l salvez. Eu o să-l iubesc, o să-i ofer iubire necondiționată și eu o să îi arăt lui că poate să fie iubit și el o să înflorească.” Este greșit să își dorești să salvezi pe cineva și am învățat în noua mea relație că o relație merge bine între doi oameni atunci când tu te faci pe tine fericit.
„Eu mereu m-am gândit la fericirea celuilalt”
Când ai fericirea asta în tine, poți să o împarți, dar dacă tu te gândești la celălalt și nu te gândești la tine, la un moment dat, se iscă un conflict foarte mare, iar acel conflict îi face nefericiți pe amândoi. Eu mereu m-am gândit în relațiile mele anterioare la fericirea celuilalt.
Așa m-am legat de fostul meu soț, așa m-am legat de toți bărbații din viața mea și, într-un final, m-am trezit pe minus. Nu pentru că am dat foarte mult și nu am primit nimic, ci pentru că nu eram considerată ceea ce voiam eu să fiu considerată.
„Mi s-a refuzat acest respect”
I-am învățat într-un fel și, în momentul în care eu am pus piciorul în prag și am zis: „Eu sunt femeie. Eu vreau să fiu tratată ca o femeie. Eu mai vreau, din când în când, asta sau asta sau asta” și nu vorbesc neapărat de flori sau cadouri. Este vorba despre, hai să zicem, respect și respectul într-o formă oarecare. Adică o anumită formă de respect și mi s-a refuzat acest respect.
„Este lecția numărul unu”
Mi-am dat seama că nu ai cum să ceri respect sau orice altceva dacă tu nu faci asta pentru tine. Este lecția numărul unu. Eu am învățat-o târziu. (…) Tu ești salvatorul și apoi el este fericit și e bine și își caută o femeie puternică. Se îndrăgostește de o femeie puternică și el vede femeia aia care nu are nicio problemă și lui de aia îi place și tu rămâi cu ochii în soare”, a povestit Irina Rimes.
„Eu nu mai vreau să ascult piese despre mine la radio, cât sunt de rău”
Ultima relație pe care a avut-o s-a dovedit extrem de toxică, iar cei doi s-au despărțit după ce vedeta a scris o piesă superbă pentru el. Cei doi au rămas în relații pentru că au multe proiecte din punct de vedere profesional. „El a fost mândru, dar a fost mândru doar o vreme.
După asta, nu a mai fost mândru, că eu am făcut niște piese care nu i-au plăcut și a zis: „Eu nu mai pot. Trebuie să ne despărțim” și ne-am despărțit. Mi-a zis: „Eu nu mai vreau să ascult piese despre mine la radio, cât sunt de rău, cât sunt de nu știu cum”, doar că eu am scris frumos despre el.
„Ne-am despărțit după ce am scris o piesă frumoasă despre el, când eu am scris niște lucruri pe care le vedeam la el”
Singura piesă a fost „Nu știi tu să fii bărbat” care a fost mai rea, dar acolo m-am răzbunat, recunosc. A făcut ceva urât și am scris piesa asta și i-am dat drumul și gata. Ăla a fost un moment închis după ce am lansat piesa. Ne-am despărțit după ce am scris o piesă frumoasă despre el, când eu am scris niște lucruri pe care le vedeam la el și lui nu îi plăceau lucrurile astea, dar mie îmi plăceau. Defecte.
„Comunicăm doar profesional”
Pentru că atunci când iubești un om, începi să îi iubești defectele și eu am scris despre lucrurile astea și lui nu-i plăceau și acolo ne-am despărțit. Noi încă comunicăm. Noi nu ne putem despărți, dar nu în sensul că încă ne leagă o chimie. Nu, noi lucrăm împreună și e greu să duci o relație profesională în timp ce ai și chestii personale… Comunicăm doar profesional. Suntem doar prieteni, dar a fost greu să menții chestia asta”, a mai spus artista.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook