De la Romanița Iovan, la Anna Lesko, Monica Gabor și multe frumuseți, Irinel Columbeanu a ajuns să fie mai singur ca niciodată.
După ce s-a despărțit de Oana, fotomodelul din Bacău, Irinel Columbeanu n-a mai fost văzut în compania niciunei femei. A pierdut toată averea și locuința într-un apartament din Colentina, merge pe jos sau cu o mașină din anul 2000, iar conturile altădată doldora de bani sunt doar o simplă amintire.
„De Paște o să stau acasă, nu mă duc la Monica”
Să fie acesta motivul pentru care nu mai prezintă interes pentru sexul frumos? De parcă nu i-ar ajunge toate aceste probleme, nici fosta soție, Monica Gabor, nu-i mai răspunde la telefon. Deși ar fi sperat ca relația lor să fie cu totul altfel. Singura care îl tratează cu respect este fiica lui, ce reușește să-i aducă zâmbetul pe buze.
„Cel mai probabil, de Paște, o să stau acasă, nu mă duc nicăieri, nu mă duc la Monica. O să vedem. Eu sunt o persoană care acționează sub imperiul momentului. Am vorbit cu fiica mea, Irinuca, recent. M-a sunat acum vreo două nopți și am vorbit despre ale noastre.
„Cu ea nu am mai vorbit deloc în ultimele luni”
Am o relație ok cu ea. Monicăi i-am mai trimis mesaje scrise, în ultima perioadă, dar nu mi-a răspuns. Nici nu necesita un răspuns la ce îi scriam eu. Cu ea nu am mai vorbit deloc în ultimele luni, nici nu m-a invitat de Paște, la ea, în America. Nu, nu!”, a declarat Irinel Columbeanu pentru Click.
Cât privește o nouă poveste de iubire, fostul milionar de la Izvorani spune că în acest moment îi e mult mai bine singur. „Cu banii sunt ok. Nici prea – prea, nici foarte – foarte bine. Mă descurc. Momentan nu am o iubită, nici nu am nevoie de cineva lângă mine. Nu m-am săturat de femei, dar stau mai bine singur, eu cu gândurile mele”, mai spune afaceristul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook