Jandarmerița, fostă purtătoare de cuvânt a Brigăzii Speciale de Intervenție, a absolvit Academia de Poliție în anul 2022 și nimeni nu s-ar fi gândit la așa ceva. Ofițerul prins cu droguri în geantă, a dat prima declarație. Doar că astăzi, conform unor surse din rândul anchetatorilor, citate de digi24, s-a aflat că a fost făcută analiza substanței din pliculețe și verdictul e clar: cocaină. Și pe bancnota de 200 de lei, folosită la prizat după cum s-a anticipat, erau urme de cocaină.
Știrea inițială
Incidentul a avut loc după ce angajata Jandarmeriei a plecat de la o petrecere cu iubitul și au comandat un taxi. Din nefericire pentru ea, a avut parte de un control efectuat de polițiști asupra vehiculului. Atunci oamenii legii au găsit mai multe pliculețele cu praf alb, suspectat a fi cocaină, în poșeta femeii. Ofițerul a dat și o primă declarație, menționând că nu are nici o vină, pliculețele fiindu-i date de o prietenă, dar ea nu avea idee de conținutul lor.
„Nu erau ale mele. Au fost ale unei persoane care mi-a transmis un alt fapt”
„Tot ceea ce s-a întâmplat, tot ceea ce pot să vă spun este că doar am fost omul nepotrivit în momentul nepotrivit. Eu nu am absolut nicio vină. Nu erau ale mele. Au fost ale unei persoane care mi-a transmis un alt fapt. M-a rugat să îi ţin nişte bani, atâta tot. Nu am avut idee de ceea ce se întâmplă”, a spus jandarmerița pentru Antena 1.
Jandarmerița are parte acum de consiliere psihologică
După acest episod, Andreea Cătălina Bumbac a cerut să intre în concediu de odihnă. Șefii Jandarmeriei au început o anchetă internă să vadă dacă tânăra e sau nu vinovată. Comisia de control are ca obiectiv „examinarea detaliată a raporturilor de muncă cu ceilalți angajați din Brigada Specială și identificarea eventualelor indicii care ar putea sugera un comportament neadecvat pentru un cadru milita”.
A avut loc și o conferință de presă, iar purtătoarea de cuvânt a Jandarmeriei a specificat că instituția nu are atribuții pentru testarea cu aparatul drug test. Iar în aceste momente jandarmerița găsită cu droguri are parte de consiliere psihologică de la specialiști. După ce ancheta se va termina, vor fi luate măsurile necesare.
„Jandarmeria nu are atribuții pentru o astfel de procedură”
„S-a dispus în regim de urgență ca o comisie de control să verifice toate aspectele legate de conduita profesională a ofițerului, de raporturile de muncă cu ceilalți angajați ai Brigăzii Speciale. Pentru a identifica proactiv dacă au existat indicii care ar fi putut arăta un comportament care nu este in concordanță cu conduita și statutul unui cadru militar. Jandarmeria nu are atribuții pentru o astfel de procedură.
La acest moment, ofiţerul beneficiează de consiliere psihologică din partea specialiştilor din cadrul unităţii”, a spus purtătoarea de cuvânt a Jandarmeriei.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook