Simona Ionescu / Redactor Șef

Jean de la Craiova, reacție incredibilă când soția i-a deschis ușa amantei: „Fă-le cu mâna dragă”

Jean de la Craiova, reacție incredibilă când soția i-a deschis ușa amantei: „Fă-le cu mâna dragă”
Lumea showbiz-ului românesc este plină de picanterii, dar puține povești reușesc să fie atât de amuzante ca cele spuse de unul dintre cei mai iubiți artiști ai momentului. Jean de la Craiova, reacție incredibilă când soția i-a deschis ușa amantei. „Sunteți la camera ascunsă?”.

Recent, Jean de la Craiova a scos la iveală un episod incendiar din trecutul său amoros, care i-a lăsat mască pe fani și l-a făcut până și pe colegul său de breaslă, Vali Vijelie, să râdă cu lacrimi. Subiectul? Momentul de coșmar al oricărui bărbat „imprudent”: ziua în care amanta a bătut la ușă, iar „comitetul de primire” a fost asigurat chiar de soția sa, Paula.

Jean de la Craiova, reacție incredibilă când soția i-a deschis ușa amantei. „Sunteți la camera ascunsă?”

Jean de la Craiova, reacție incredibilă când soția i-a deschis ușa amantei: „Fă-le cu mâna dragă”
Jean de la Criaova nu a dus niciodată lipsă de admiratoare
Sursă foto: facebook

Artistul a recunoscut cu sinceritate că niciodată nu a dus lipsă de succes la doamne și domnișoare, iar disciplina fidelității nu era punctul său forte. „Am trecut și eu prin… vorba cântecului: Să iubești două femei… Nu spun patru, cinci… suficient! Dar era atât de frumoasă pe timpul ăla, acum nu mai știu. Și mă iubea atât de mult… cred.

Și o iubeam atât de mult că nu-mi mai ardea nici de cântare, nu-mi mai ardea de nimeni”, a mărturisit Jean de la Craiova la Detectorul de minciuni, rememorând starea de euforie care l-a orbit într-atât încât să ignore riscurile evidente.

Jean de la Craiova s-a trezit cu amanta la ușă

Dac cum picioarele minciunii sunt scurte, iar pașii amantei au fost lungi, inevitabilul s-a produs într-o seară banală, când artistul s-a trezit că la ușa sa a sunat nimeni alta decât amanta. Și nu singură, ci împreună cu mama ei.

„Imprudența a făcut să… dormeam atunci și a venit la ușă la mine. Într-o zi, pe înserat, la ușă: bing, bang!”, a continuat să povestească Jean de la Craiova, descriind momentul în care liniștea căminului a fost spulberată de sonerie.

Amanta, mama și soția, față în față

Deși liftul nu funcționa, amanta și-a luat mama de mână și au  urcat scările până la ușa lui Jean de la Craiova. Soția artistului, Paula a deschis ușa cu politețe, neștiind ce „cadou” îi rezervase soarta. Dialogul care a urmat este demn de un film de comedie. „Bună ziua, pe cine căutați?”, a întrebat soția. Răspunsul a venit prompt de la tânăra care nu avea habar de statutul civil al manelistului: „Pe Jean”.

Strategia de supraviețuire: camera ascunsă

Jean de la Craiova, reacție incredibilă când soția i-a deschis ușa amantei. „Sunteți la camera ascunsă?”. În acel moment, soția lui Jean de la Craiova, Paula, cu un calm de fier și o ironie fină, a intrat în dormitor pentru a-și trezi soțul.

„Paula a venit la mine și mi-a zis fix așa: Măi, scoală-te că e una la ușă care moare de tine!”, a povestit, vizibil amuzat acum de amintire. Jean de la Craiova s-a trezit în fața unui tablou greu de gestionat pentru orice bărbat. Soția la stânga, amanta la dreapta și „soacra” în față, dotată chiar și cu o cutie. Instinctul de conservare al artistului a intrat imediat în funcțiune, generând una dintre cele mai absurde și amuzante scuze din istoria showbiz-ului.

Jean de la Craiova: „Sunteți la camera ascunsă?”

„Mă uit și la nevastă-mea, și la ea, și la mă-sa. Mă uit și la cutie… Paula a știut tot timpul că o mint, n-ai cum să nu știi. Fiind și cântăreț, te miști… Găsește o snoavă, acum pe loc, că ne despărțim! Mi-a zis Paula. Ce snoavă, mă? Aici nu e vorba de snoavă, e de viitorul nostru, de viitorul copiilor noștri!”, și-a amintit Jean de la Craiova disperarea de atunci.

Văzând că este încolțit, Jean de la Craiova a apelat la singura portiță de scăpare: spectacolul. A prefăcut totul într-o farsă televizată pentru a deruta „inamicul”. S-a adresat amantei și mamei acesteia cu o siguranță debordantă:

„Sssst, e prea mult! Fă-le cu mâna, dragă! Ce căutați, sunteți la camera ascunsă? Hai, vă rog eu frumos, închide ușa!”. Prin această manevră incredibilă, artistul a reușit să pună capăt interacțiunii la ușă, deși ulterior a trebuit să dea explicații serioase în fața soției.

Interesant de citit: Jean de la Craiova, sub „teroarea” stilistului. „Mă ia la întrebări, nu mă lasă să ies…”

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri