Simona Ionescu / Redactor Șef

Kate Middleton a rupt tăcerea cu un nou mesaj: „Învăț să fiu răbdătoare, mai ales în fața incertitudinii”

Kate Middleton a rupt tăcerea cu un nou mesaj: „Învăț să fiu răbdătoare, mai ales în fața incertitudinii”
După o perioada lungă de tăcere care a urmat anunțului din luna Martie privind cancerul de care suferă, Kate Middleton a revenit cu un nou mesaj de ultimă oră. Veștile sunt bune, spre bucuria susținătorilor din întreaga lume.

Kate Middleton a rupt tăcerea și a transmis un mesaj public, la câteva luni de la momentul în care a recunoscut public că suferă de o formă de cancer. Prințesa a vorbit despre greutățile cu care se confruntă în lupta cu boala nemiloasă, dar a dat și o veste bună. 

Anunțul oficial al prințesei a venit la ora 20:00, ora României (18:00 ora Marii Britanii), de altfel aceasta fiind ora preferată din zi pentru anunțuri importante făcute de Casa Regală Britanică. Kate a dezvăluit că are perioade în care chimioterapia o face să fie slăbită, însă în zilele bune se bucură de familie și se simte puternică. 

Kate Middleton participă la Parada de Ziua Regelui 

Kate a transmis de asemenea că va lua parte la Parada de Ziua Regelui, „Trooping the Colour 2024”

„Am fost profund impresionată de toate mesajele amabile de susținere și încurajare din ultimele câteva luni. Cu adevărat, acestea au făcut o diferență imensă pentru mine și pentru William și ne-au ajutat pe amândoi în unele dintre momentele mai dificile.

Kate Middleton va participa la parada Trooping The Colour din 15 Iunie

Fac progrese bune, dar așa cum știe oricine trece prin chimioterapie, există zile bune și zile mai grele. În acele zile grele te simți slăbit, obosit și trebuie să îți acorzi odihna de care corpul tău are nevoie. Dar în zilele bune, când te simți mai puternic, vrei să profiți la maximum de starea de bine.

„Tratamentul continuă”

Tratamentul meu continuă și va mai dura  câteva luni. În zilele în care mă simt destul de bine, este o bucurie să fiu implicată în viața școlară (n.r a copiilor), să petrec timp făcând lucrurile care îmi dau energie și sentimente pozitive, precum și să încep să lucrez puțin de acasă.

 

Aștept cu nerăbdare să particip la Parada de Ziua Regelui în acest weekend cu familia mea și sper să particip la câteva evenimente publice peste vară, dar în același timp știu că nu am scăpat încă de toate dificultățile~.

„Învăț să fiu răbdătoare, mai ales în fața incertitudinii”

`Învăț să fiu răbdătoare, mai ales în fața incertitudinii. Trăiesc fiecare zi așa cum vine, ascultându-mi corpul și permițându-mi să îmi ofer acest timp atât de necesar pentru a mă vindeca.

Vă mulțumesc foarte mult pentru înțelegerea continuă și tuturor celor care ați împărtășit cu curaj poveștile voastre cu mine. C”, a fost mesajul atât de așteptat al prințesei de Wales. 

Trooping The Colour are loc anual

Trooping the Colour are loc anual și este așteptată cu nerăbdare de admiratorii Casei Regale. La paradă vor participa 1.400 de soldați care defilează, 200 de cai și 400 de muzicieni pentru a marca ziua oficială de naștere a suveranului.

Anul acesta, parada va avea loc în data de 15 Iunie și va marca de asemenea prima apariție oficială a prințesei de Wales, după anunțul privind lupta cu cancerul. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre