Simona Ionescu / Redactor Șef

Kate Winslet și-a atras antipatia unei actrițe celebre. Vin acuzații despre un film în care au jucat amândouă

Kate Winslet și-a atras antipatia unei actrițe celebre. Vin acuzații despre un film în care au jucat amândouă
Kate Winslet este una dintre cele mai mari actrițe ale generației sale, cu un palmares impresionant la activ. De-a lungul anilor și-a atras însă și antipatii, unele dintre ele chiar de la colege de breaslă. O actriță celebră s-a plâns recent, iar motivul este un film în care au jucat amândouă. Numai una s-a bucurat însă de recunoaștere.

Kate Winslet este iubită de milioane de fani din întreaga lume și apreciată de colegii actori. Unii însă sunt plini de antipatie la adresa ei. Printre aceștia se află și Ellen Pompeo, cea care i-a dat viață lui Dr. Meredith Grey din „Anatomia lui Grey”. 

Înainte ca rolul din serialul cu medici să-i aducă faima mondială, Ellen Pompeo era la început de drum. Kate Winslet era deja un superstar internațional, astfel că toți regizorii își doreau să lucreze cu ea. 

Kate Winslet și-a atras antipatia lui Ellen Pompeo

Întâmplarea care a făcut-o pe Ellen Pompeo să dezvolte antipatie față de Kate Winslet a avut loc la începutul anilor 2000. Mai exact, actrița a dezvăluit recent că a fost „complet tăiată” la montajul final al filmului „Eternal Sunshine of the Spotless Mind”, tocmai din cauza prestației excepționale a actriței Kate Winslet. Astfel, actrița nu a mai apărut în filmul Blockbuster. 

Kate Winslet și-a atras antipatia unei actrițe celebre. Vin acuzații despre un film în care au jucat amândouă
Ellen Pompeo, în rolul lui Dr. Meredith Grey din „Anatomia lui Grey”

„Am jucat și în Eternal Sunshine of the Spotless Mind, dar am fost complet tăiată pentru că, bineînțeles, Kate Winslet era în film. Dacă o ai pe Kate Winslet, cu siguranță nu mai ai nevoie de mine”, a povestit Ellen Pompeo. 

Kate Winslet, nominalizată la Oscar pentru rolul din „Eternal Sunshine of the Spotless Mind”

„Eternal Sunshine of the Spotless Mind”, scris de Charlie Kaufman și lansat în 2004, este un film dramatic cu accente SF și elemente de realism magic. Povestea urmărește personajul Clementine (Kate Winslet), care decide să își șteargă amintirile despre fostul iubit, Joel (Jim Carrey). Descoperind decizia ei, Joel trece prin aceeași procedură, în încercarea de a uita iubirea pierdută. 

Filmul a câștigat Oscarul pentru Cel mai bun scenariu original în 2005, iar Kate Winslet a fost nominalizată la premiul pentru Cea mai bună actriță. Producția a fost, de asemenea, recompensată cu două premii BAFTA. Din distribuție au mai făcut parte Kristen Dunst, Mark Ruffalo, Elijah Wood și Tom Wilkinson.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *