Anul viitor va fi unul special pentru Larisa Iordache. Marea sportivă a României va fi mămică în luna martie când va veni pe lume bebelușa și tot în 2025 va fi și mireasă. E cea mai fericită perioadă din viața ei și o trăiește din plin. Vedeta a vorbit recent despre cât de emoționat a fost soțul său când a aflat că va deveni tată de fetiță.
„A început să plângă de fericire”
„S-a bucurat foarte tare, a fost foarte emotiv. Nu mă așteptam. El a fost cel emotiv dintre noi doi, eu m-am bucurat, am sărit și el a început efectiv să plângă de fericire. A simțit și el că este fetiță, însă a negat totul până în ultima secundă. E pe placul nostru, este totul cum ne dorim”, a declarat sportiva pentru Ciao.
Au început cumpărăturile pentru bebelușă
Din superstiție, până acum Larisa spune că până acum s-a „abținut” să cumpere hăinuțe, dar a primit multe cadouri. Dar în următoarea perioadă vor începe achizițiile pentru „pătuț, cărucior, haine și toate cele necesare pentru bebe”. S-a făcut planul și cu mama soacră, care urmează ca o perioadă, după ce va naște Larisa, să-și ia o perioadă liberă și să o ajute la creșterea copilului.
„O avem pe soacra mea, pe mama lui Cristian, pe tatăl lui, o am și eu pe cumnata mea, pe tatăl meu, pe fratele meu”
„Am primit deja cumva acordul că o să fie lângă noi și că o să-și ia o perioadă liber de la muncă ca să poată să ne ajute. Sunt sigură că o să ne descurcăm și o să fim amândoi acolo într-o echipă și o să facem o echipă superbă.
Cu siguranță un om cu experiență, pe lângă faptul că o avem pe soacra mea, pe mama lui Cristian, pe tatăl lui, o am și eu pe cumnata mea, pe tatăl meu, pe fratele meu, care vor fi alături de noi, de aceea am zis că intră așa într-o familie mare și iubitoare și o să ne simțim așa bine cu toții”, a mai spus sportiva fericită.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook