Claudia Pătrășcanu e disperată să-și recupereze copiii, dar pe Gabi Bădălău nici în cot nu-l doare. Iată ce face fostul soț al cântăreței în timp ce artista nu știe ce cale să mai găsească să-și rezolve problema!
Bădălău se plimbă cu copiii și Bianca Drăgușanu prin oraș
Lui Gabi Bădălău nu-i pasă nici de durerea Claudiei Pătrășcanu, nici de decizia judecătorească, nici de poliție. Pentru că lucrurile cu Bianca Drăgușanu s-au rezolvat, și-a luat copiii, iubita și fetița acesteia și au ieșit la plimbare în oraș.
Fără să-i pese de nimeni și nimic. Bădălău a fost prins de paparazzi Spynews când a plecat cu unul dintre băieți de la o terasă din zona Floreasca și a mers la un restaurant. Au poposit în jur de o oră, apoi au ieșit din local alături de celălalt băiat, dar și de Bianca Drăgușanu și fetița ei.
„Nici cele 3 echipaje de poliție 112 n-au reușit să-l convingă să-mi aducă copiii”
Duminică, Claudia Pătrășcanu a constatat că Bădălău i-a blocat și apelurile și a apelat la ajutorul poliției. Dar acesta nu a cedat nici în fața celor trei echipaje venite după ce a sunat la 112.
„De la ora 12.30, împreună cu un echipaj de poliție din Voluntari… încercăm să recuperăm copiii, dar fără nicio reușită.
Nici cele 3 echipaje de poliție 112 n-au reușit să-l convingă să-mi aducă copiii. A plecat în trombă de la domiciliul din Pipera, prin tot Bucureștiul, numai să nu-mi pot lua copiii acasă, pe timpul meu legal”, a scris Claudia Pătrășcanu, pe contul de socializare.
Plângere penală pe numele lui Bădălău
Pe numele lui Gabi Bădălău s-a făcut plângere penală, pentru infracțiunea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului. „La data de 01.09.2024, ora 11:30, polițiștii din cadrul P.O.
Voluntari au fost sesizați prin apel SNUAU 112 de către Pătrăşcanu Claudia cu privire la faptul că, în decursul aceleiași zile, în jurul orei 11:20, a mers in oraș Voluntari, bld. Pipera, nr. 134, județul Ilfov, la domiciliul fostului soț, Bădălău Radu Gabriel, pentru a lua pe cei doi minori, Bădălău Alexandru Gabriel și Băbălău Nicolas Mihai, conform hotărârii judecătorești.
Însă acesta nu se afla acasă și nici nu îi răspunde la telefon, apelurile fiind blocate.
„I-a precizat că se află cu cei doi copii minori în parcul Herăstrău”
Bădălău Radu Gabriel a contactat-o telefonic pe fosta soție, prin intermediul copiilor, căreia i-a precizat că se află cu cei doi minori în parcul Herăstrau, comunicându-i faptul că aceștia nu vor să meargă acasă.
A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, faptă prevăzută de art. 379, alin. 1 din CP”, au spus poliţiştii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook