Jurnalitul Mădălin Ionescu s-a întâlnit, din întâmplare, cu Ilie Năstase, într-un restaurant din București, zona Băneasa. Revederea plăcută i-a reamintit jurnalistului atacurile unor români la adresa celui în fața căreia se închină toți iubitorii de sport de pe mapamond. Tenismenul Ilie Năstase a fost mereu un brand de țară, atât pe vremea lui Ceaușescu, cât și ulterior. Oriunde te aflai în Europa, America sau Asia, spuneai trei nume și localnicii recunoșteau că vii din România: Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi. (Simona Ionescu)
L-am întâlnit din întâmplare pe Ilie Năstase într-un restaurant italian din Băneasa. Îl cunosc de peste 20 de ani. Din prima mi-a spus să-l tutuiesc.
Astăzi, la aproape 80 de ani, arată incredibil. Poza nu-l avantajează prea tare, dar realitatea e aproape șocantă. Vital, prezent, cu aceeași privire de om care a trăit tot și nu regretă nimic. Un miracol.
Mădălin Ionescu, tranșant despre Ilie Năstase
În afara țării, Ilie e tratat ca un zeu. Nu metaforic. Real. Mulți români nu realizează dimensiunea fenomenului. Omul ăsta a făcut pentru imaginea României cât n-au reușit generații întregi de diplomați. A revoluționat tenisul. La propriu.
Mădălin Ionescu, tranșant despre Ilie Năstase
În anii ’70, când tenisul era încă un sport aristocratic, rigid și aproape inaccesibil, Ilie Năstasea intrat pe teren ca o furtună. A transformat eleganța în spectacol. A transformat disciplina în libertate. A transformat meciul într-un show.
Nonconformism, șarm, scandaluri cu arbitrii, ironii tăioase, lovituri imposibile, „floricele”, bucuria pură de a juca. Publicul nu mai venea doar pentru scor. Venea pentru Ilie.
În 1972 a devenit numărul 1 mondial. În 1973 a câștigat US Open. La Roland Garros, Wimbledon, peste tot unde apărea, tribunele se umpleau. Nu doar de spectatori, de fascinație. A fost Elvis al tenisului. Fără exagerare. Îl ajută și relațiile cu femeile. Multe.
John McEnroe a încercat mai târziu să joace rolul rebelului genial. A reușit parțial. Dar carisma lui Ilie era altceva: latină, imprevizibilă, magnetică. Nu se putea copia.
Mădălin Ionescu: „Avem o manie stranie de a ne umili valorile”
Fără Năstase, tenisul ar fi rămas mult timp un sport de club select. El l-a coborât printre oameni. L-a făcut viu. Popular. Spectacol.
Și totuși, în România, trece adesea aproape neobservat. Sau mai rău. E vânat, ironizat, judecat la sânge pentru orice derapaj. Avem o manie stranie de a ne umili valorile. Cu o voluptate aproape patologică.
Da, a greșit uneori. Poate. Dar nu e un infractor. E un simbol. Știți ce înseamnă să fii numărul 1 în lume? În orice? Puțini pot înțelege presiunea, prețul, singurătatea și forța necesare.
Ilie Năstase la Roland Garros
La noi, Gică Popescu — căpitan de națională și al Barcelonei a ajuns în închisoare, deși achitase integral prejudiciul înainte de finalizarea procesului. Mesajul extern? Dezastruos.
Pentru comparație: Lionel Messi a fost condamnat în Spania pentru evaziune fiscală de aproximativ 4,1 milioane de euro. A primit o pedeapsă de 21 de luni cu suspendare și o amendă consistentă. Nu a făcut închisoare, iar statul spaniol a pus în balanță contribuția lui uriașă la imaginea și economia sportivă a țării ( desi Messi e argentinian, nici măcar nu era unul de-al lor).
Sigur, suntem egali în fața legii. Dar legea nu e Dumnezeu. Legea e făcută de oameni și poate fi imbunătățită, adaptată la un context. De asta simbolul justiției este balanța.
„Ilie Năstase a făcut pentru imaginea țării mai mult decât un întreg aparat de stat”
Avem traditia de a ne umili valorile. Oricat am nega. Ne deranjeaza mai mereu performerii. Le găsim cusururi. Unii au murit săraci si respinsi doar pt că erau inaintea unei intregi societati. Pe altii îi urâm pentru ca au reusit intr-un domeniu si mai au și bani.
Când un om care a făcut pentru imaginea unei țări mai mult decât un întreg aparat de stat este tratat cu un fel de jenă națională, nu mai vorbim despre dreptate.
Revin . Avem o tradiție tristă. Ne irită performerii. Le căutăm defecte. Îi coborâm. Îi judecăm cu voluptate și cu furie. Un popor mare își protejează valorile. Unul mai mic le suspectează, le ironizează și, uneori ( nu tot timpul), le demolează. De asta va fi dominat si dezbinat mereu de națiuni sau entități nu neapărat mai bune, ci mai organizate.
Ilie Năstase rămâne în istorie indiferent de judecățile și prejudecățile mărunte.Un simbol. Un pionier. Un număr 1 mondial. Iar asta nu se anulează niciodată.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
