Nu au găsit-o doar pe americancă, ci și o tânără studentă româncă, ambele sechestrate în vila de strada Washington din Pipera, acolo unde Tristan Tate locuiește împreună cu fratele său, Emory Andrew.
În cursul zilei de luni, una dintre victime, Emma Aida Gabbey, de 21 de ani, care a reușit să își anunțe iubitul din SUA unde este sechestrată, iar bărbatul a sunat imediat la ambasadă și a alertat autoritățile. De altfel, polițiștii români au fost informați chiar de către oficiali ai Ambasadei SUA la București.
AFLĂ INFORMAȚII EXCLUSIVE DESPRE CINE E FATA, AICI: „Fostul Biancăi Drăgușanu a sechestrat o americancă. Noi informații exclusive, ce spune Ambasada și cine e tânăra”
Astfel, luni seară, mascații au descins la adresa indicată, unde au mai descoperit și un studio de videochat, amenajat tot de proprietari, frații Tate. Cazul a fost preluat de DIICOT, iar după cinci ore de audieri, procuroii au decis ca frații Tate să fie cercetați în stare de libertate.
Mama tinerei românce găsite în locuința din strada Washington din Pipera este convinsă că fata sa este o victimă în toată povestea, asemeni tinerei americance care a declanșat acțiunea de salvare. Femeia dă vina pe naivitatea fiicei sale, care ar fi fost păcălită:
„Fata mea e un copil cuminte și naiv”
„Copilul meu e un copil cuminte, niciodată nu mi-a făcut probleme. Mereu o întrebam dacă are prieten și îmi spunea: Nu, mami. Eu doar mă duc la facultate. E un copil cuminte, cred că de-aia a și racolat-o, că e prea naivă. Mi-a zis că iese la un suc cu o prietenă. Mie mi s-a părut un lucru ciudat de la început, de când am văzut poze cu fata cu care zicea că iese. Am văzut ă fata aia avea o figură mai dubioasă, nu mi-a plăcut, dar am zis să nu-i zic nimic copilului meu. M-am gândit că e colegă cu ea, iese și ea la o cafea cu o colegă, nu face nimic rău. Asta cred că e de-aia de racolează. Clar anturajul e de vină! Fata mea are 20 de ani, e anul II la facultate. De o lună de zile parcă nu-mi mai spunea tot ce face. Ea, care înainte îmi zicea tot-tot. Ea s-a dus la mai multe prezentări. Cred că ăsta (n.r. Tristan Tate) asta face, racolează fete naive de la prezentări. Așa mă gândesc. Cred că de acolo a racolat-o «peștoaica» aia și a adus-o la ăsta. Că mereu mi-a trimis poze: uite, mami, sunt la prezentare, stăm atât, ne dau atâția bani. Copilul îmi spunea tot, nu-mi ascundea nimic. Cred că a văzut-o naivă și cuminte și a adus-o aici. Voia s-o vândă aici sau peste hotare. Ce-o fi zis: «Hai, că asta e tocmai bună, că e cuminte, naivă»”, le-a spus femeia jurnaliștilor.
Tristan Tate, colecție de bolizi de lux
Frații Tristan și Emory Andrew Tate au venit în România în 2015 și s-au stabilit mai întâi în Brașov, ulterior mutându-se în vila din Pipera. Frații Tate dețin o colecție impresionantă de bolizi de lux, de sute de mii de euro, printre care Lamborghini Huracan, Ferrari şi Aston Martin Vanquish.
Practicant de kickboxing, Tristan a avut și rezultate destul de bune în competiții.
El a devenit și mai cunoscut în 2018, când a apărut la brațul Biancăi Drăgușanu, abia despărțită de tatăl fetiței sale, Victor Slav.
Relația lor a fost de scurtă durată, de numai o lună, timp în care au fost surprinși de paparazzi în diverse escapade la munte sau la mare. Bianca a negat tot timpul că Tristan ar fi fost motivul despărțirii dintre ea și Victor Slav.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook