Bogdan Mocanu nu trece prin momente bune. Artistul a ajuns la spital, în timp ce se afla la o petrecere alături de mai mulți prieteni.
Bogdan Mocanu, de la bal la spital. A fost atacat cu o macetă și rănit. Care este motivul
Bogdan Mocanu se afla la o petrecere într-un club din Mamaia, când a pornit un conflict între mai multe persoane. Din nefericire, artistul a fost prins la mijloc, atacat cu o macetă și rănit, fiind imediat transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Într-o intervenție pentru Antena Stars, el a povestit că totul a început dintr-o glumă proastă.
„Am salutat și eu prieteni, prietene pe care i-am întâlnit în club, iar una dintre prietene s-a întâmplat să fie cu iubitul ei, sau mă rog, niște băieți.
Unul dintre ei a încercat o glumă proastă cu mine, eu am cerut explicații, dintr-o dată am văzut patru macete ridicate deasupra mea. M-au lovit, nu mi-am dat seama pe moment, am vrut să ripostez, am vrut să-l iau pe ăsta primul care a scos maceta spre mine, dar i-am văzut pe ceilalți trei. Ulterior, i-au ținut bodyguarzi”, a spus Bogdan Mocanu.
„Îmi curgea carnea de pe mine”
Bogdan susține că imediat ce va ajunge în București va rezolva problema, pentru că el nu are nici o vină în toată această poveste care ar fi putut avea un final trist. „Abia ce m-au cusut. Am văzut că îmi atârna tricepsul, îmi curgea carnea de pe mine, fără să fac nimic, doar că am oferit respect unei persoane.
Încerc să aflu ce s-a întâmplat acolo, pare mult mai mult decât un conflict spontan și să rezolv problema. Abia aștept să ajung înapoi în Capitală să fac toate demersurile necesare. Eu nu sunt cu absolut nimic vinovat, dacă aș fi fost vinovat nu aș fi fost atât de hotărât să fac toată situația asta dreaptă”, s-a destăinuit vedeta.
Sursă foto: tiktok
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook