Simona Ionescu / Redactor Șef

Marcel Ciolacu pune piciorul în prag. Vrea să știe toată România cine e designerul care îl îmbracă

Marcel Ciolacu pune piciorul în prag. Vrea să știe toată România cine e designerul care îl îmbracă
Cu puțin timp în urmă, Rareș Bogdan l-a acuzat pe Marcel Ciolacu că poartă pantofi în valoare de 1500 de euro. Premierul a luat atitudine și a dezvăluit cine e designerul de unde-și achiziționează hainele.

Marcel Ciolacu are un designer preferat care se ocupă de imaginea sa. I-a dat replica lui Rareș Bogdan, care susține că acesta are pantofi de 1500 de euro. Așa că s-a decis să spună totul public.

 „Întrebați-o pe doamna Adina Buzatu, și blugii sunt tot de la dânsa”

„Chiar dacă vă dezamăgesc, nu am pantofi de 1.500 de euro. Blugi normali, sacou. Întrebați-o pe doamna Adina Buzatu, și blugii sunt tot de la dânsa. În ceea ce privește sacoul, costume, le am pe marea majoritate, cred că 99% de la doamna Adina Buzatu. Și foarte multe perechi de pantofi. În primul și în primul rând, domnul Rareș Bogdan trebuia să întrebe dacă este adevărată acea știre și atunci ar fi fost mai mult decât colegial. Eu așa aș fi procedat dacă dânsul ar fi avut un astfel de atac”, a declarat Marcel Ciolacu.

Pantofii lui Ciolacu. Sursă foto: basilica.ro

„Să-ți cumperi niște galoși”

Rareș Bogdan i-a reproșat lui Marcel Ciolacu că poartă încălțăminte de mii de euro și i-a recomandat să-și cumpere o pereche de galoși. ”N-am pantofi de 1.500 de euro. Şi sunt un om bogat şi port haine scumpe. N-am pantofi de 1.500 de euro. Sunt invidios. Socialist cu pantofi de 1.500 de euro? Noi, liberalii avem voie să avem pantofi de 1.500 de euro. Să-şi cumpere nişte galoşi!”, a spus eurodeputatul PNL.

Cât costă costumele realizate de Adina Buzatu

Poate că pantofii lui Ciolacu nu se ridică la valoarea relatată de Rareș Bogdan, dar hainele pentru care a optat sunt foarte scumpe. Potrivit informațiilor oferite de România TV, un sacou al designerului se ridică la valoarea de 3000 de lei, iar o cămașă începe de la 600 de lei. În ceea ce privește costumele semnate de designerul Adina Buzatu ajung și la 1000 de euro. Cât privește pantofii purtând semnătura acesteia, cine își permite poate da chiar și 1200 de lei.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre